Ultima oră: Polițiștii au tras cu arma în Bragadiru, pentru a captura un condamnat fugar

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 03-05-2024

Actualizat: 03-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: autoinsurancedeal.org

Polițiștii din Ilfov au tras, vineri seara, un foc în plan vertical pentru prinderea unui bărbat de 28 de ani, condamnat la închisoare și care a încercat să fugă.

Potrivit IPJ Ilfov, polițiștii s-au deplasat vineri seara, în jurul orei 20.00, la o adresă din orașul Bragadiru, pentru a pune în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat de 28 de ani.

Când au ajuns polițiștii, bărbatul a fugit, sărind gardul, iar polițiștii au pornit în urmărirea lui, „împrejurare în care l-au somat legal și au folosit armamentul din dotare, executând un foc în plan vertical”.

Bărbatul a fost prins, imobilizat și încătușat, apoi dus la sediul poliției orașului Bragadiru pentru continuarea activităților procedurale.

Mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost emis la data de 29 aprilie de Judecătoria Sectorului 5 București, bărbatul fiind condamnat la 1 an și 8 luni închisoare, cu executare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri