Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În 2021, în România, se stabilește ca obiectiv RENUNȚAREA la dosarul cu șină

https://glasul-hd.ro/
birou dosare

Renunţarea la dosarul cu şină şi eliminarea birocraţiei sunt obiectivele principale ale ministrului interimar al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Tanczos Barna, care consideră în acelaşi timp că singura soluţie pentru stabilitatea politică este refacerea coaliţiei de guvernare, potrivit Agerpres.

"Renunţarea la dosarul cu şină şi la această birocraţie care caracterizează sistemul de administraţie din ţară este obiectivul numărul 1 şi cu siguranţă a fost şi pentru predecesorul meu. Nu vom reuşi în această perioadă de tranziţie, în câteva săptămâni, să rezolvăm acest deziderat, dar prioritatea pentru acest minister trebuie să fie digitalizarea şi interconectarea instituţiilor publice, în aşa fel încât să eliminăm birocraţia prin care cetăţeanul este trimis de la un ghişeu la celălalt pentru diverse avize, ştampile, semnături şi hârtii. Cu siguranţă că acest lucru se poate realiza prin investiţii complexe şi prin soluţii informatice complexe", a declarat Tanczos Barna.

Ministrul a precizat că în PNRR s-a prevăzut o finanţare considerabilă pentru acest domeniu.

Citește și: Guran (PNL): Când vrea, vorba aia, muşchii PSD-ului, ne dau băieţii jos, dacă vor să ne ţină, ne mai ţin

"Obiectivul meu este să duc mai departe proiectul început de minister în perioada de pregătire şi negociere a PNRR, să asigur continuitate, pentru că a plecat o echipă care a lucrat mult la acest proiect şi este absolut necesar şi chiar obligatoriu ca toate cunoştinţele, toată experienţa, tot ce s-a acumulat în 2021 pe PNRR şi pe discuţiile interministeriale să fie predat şi dus mai departe", a adăugat Tanczos Barna.

În acelaşi timp, a subliniat Tanczos Barna, pe domeniul cercetării există în continuare o serie de obiective importante.

"Şi aici, orice întrerupere a negocierilor şi pe plan naţional şi internaţional ar putea să genereze probleme. Avem proiectul de la Măgurele, un proiect extrem de important, pentru că trebuie să reuşim ca România să fie practic reprimită în acest consorţiu european de resurse şi de cercetare şi ELI - programul de la Măgurele - să fie continuat. Aici sunt deja discuţii cu partea ungară şi partea cehă, discuţii care ne dau o speranţă că putem recupera timpul pierdut şi să reintrăm pe un făgaş normal. Aici acceptarea României în acest consorţiu este o prioritate şi este un lucru esenţial", a explicat ministrul Cercetării.

El a atras atenţia, în context, că, în ceea ce priveşte proiectul Măgurele, "se pot întâmpla lucruri neplăcute".

"Am vorbit deja cu Ministerul Afacerilor Externe, am contactat partea maghiară şi partea cehă, i-am asigurat de tot sprijinul nostru pentru acest proiect şi în perioada următoare probabil ne vom întâlni cu dânşii. Este foarte important ca România să arate seriozitate şi angajament pe acest subiect", a completat ministrul.

În ceea ce priveşte Colegiul Consultativ în domeniul cercetării, unde în timpul verii au existat mai multe discuţii lansate de fostul ministru, Tanczos Barna spune că va merge mai departe, pentru că sunt semnale că foarte multe persoane ar fi dorit să participe la aceste discuţii şi nu au primit informaţii şi date pentru a fi prezenţi.

"Am avut deja câteva discuţii telefonice cu domnul preşedinte al Academiei Române şi săptămâna viitoare probabil ne vom întâlni pe această temă", a adăugat ministrul.

Referitor la rectificarea bugetară privind finanţarea cercetării, Tanczos Barna afirmă că trebuie rediscutată în cadrul ministerului modalitatea de alocare a fondurilor pentru programul nucleu, în condiţiile în care există foarte multe proiecte de cercetare care nu au asigurată finanţarea de bază, unele dintre acestea fiind chiar în prag de blocaj financiar.

Citește și: SURSE RAPORT BOMBĂ privind ASASINATUL EXPLOZIV de la ARAD-Angajați MApN ce ar putea face parte din anturajul CRIMEI ORGANIZATE arădene în vizorul ANCHETATORILOR

"Şi procedurile, metodele, formulele de alocare a fondurilor publice pentru susţinerea cercetării trebuie rediscutate, pentru că nu ne putem permite ca institutele de cercetare importante din cauza statului român să ajungă în situaţia să nu fie sustenabile", a argumentat ministrul.

Tanczos Barna consideră că refacerea coaliţiei este singura soluţie pentru păstrarea stabilităţii politice şi, din acest punct de vedere, ar trebui să existe o deschidere atât din partea USR PLUS, cât şi a PNL.

"Din păcate, în ultimele zile, s-au făcut prea multe declaraţii tranşante şi s-au săpat prea multe tranşee. Eu cred că şi colegii mei de la USR PLUS trebuie să fie mai concilianţi şi din partea PNL trebuie să existe o deschidere pentru a reface coaliţia, să continuăm în aceeaşi formulă. În momentul de faţă şi situaţia din Parlament arată acest lucru - nu există alternativă viabilă la coaliţia PNL - USR PLUS-UDMR", a afirmat ministrul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.