În atenția românilor din Irlanda

Autor: Corespondent Diaspora

Publicat: 21-04-2020

Actualizat: 21-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: youtube

Ministrul Finanțelor, Cheltuielilor Publice și Reformei, din Irlanda, Paschal Donohoe, a prezentat astăzi, 21 aprilie, Programul de Stabilitate al Guvernului pentru anul 2020, în formă actualizată, acesta cuprinzând și impactul pandemiei de Covid-19.
Acest program de stabilitate pentru 2020 aduce câteva precizări foarte importante pentru mediul economic și social:
Peisajul economic s-a schimbat fundamental în Irlanda și pe tot globul;
PIB-ul irlandez va scădea cu 10,5% în acest an;
Piața muncii resimte din plin șocul economic, trecând de la un grad maxim de ocupare a forței de muncă la o rată maximă a șomajului de 22% în trimestrul 2;
Revenirea pe parcursul celei de-a doua jumătăți a anului se bazează pe gestionarea cu succes a izolării virusului; Un deficit public de 23 de miliarde de euro (7,4% din PIB) a fost luat în calcul pentru acest an;
Se preconizează o scădere a cererii interne cu 15% în acest an;
O revenire a economiei în a doua jumătate a anului ar da un puternic semnal pentru o creștere economică prognozată de 6% în anul 2021;
Se anticipează că ocuparea forței de muncă va crește în 2021, reducând masiv somajul;
Se preconizează că gradul de îndatorare al Irlandei va crește la 69% din PIB;

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri