Principalele bănci din Europa continuă să utilizeze paradisurile fiscale pentru a contabiliza o mare parte din profiturile lor, o tendinţă care nu s-a schimbat după 2014 în pofida faptului că au devenit obligatorii raportările pentru fiecare ţară în parte, arată un raport publicat luni de EU Tax Observatory, transmite Reuters, conform AGERPRES.
Potrivit acestui institut de cercetare independent, care este cofinanţat de Comisia Europeană, datele publicate de 36 de mari bănci europene în perioada 2014-2020 arată că au înregistrat în fiecare an profituri totale în valoare de 20 de miliarde de euro, adică 14% din profiturile lor totale, în 17 teritorii cu o fiscalitate deosebit de favorabilă, chiar dacă au foarte puţini angajaţi acolo.
Raportul arată că profiturile contabilizate de bănci în paradisurile fiscale se ridică la 238.000 de euro pe angajat, comparativ cu 65.000 de euro pe angajat în alte ţări. "Asta sugerează că profiturile înregistrate paradisuri fiscale sunt în principal transferate din ţările unde are loc producţia serviciilor", estimează experţii EU Tax Observatory.
Printre marile bănci identificate de autorii raportului se numără în special grupul britanic HSBC, care este un adevărat campion când vine vorba de aceste practici. Peste 62% din profiturile sale înainte de impozitare au fost contabilizate în paradisuri fiscale între 2018 şi 2020, faţă de 49,8% pentru grupul italian Monte dei Paschi (BMPS) care se situează pe poziţia a doua. Banca britanică Standard Chartered (29,8%) completează podiumul. Grupurile germane Deutsche Bank şi NordLB se situează pe locurile patru şi cinci.
În rândul băncilor franceze, Société Générale este cea mai expusă, cu 13,8% din profituri contabilizate în paradisuri fiscale, urmată de Crédit Agricole (11,5%) şi BNP Paribas (6,9%). Însă cele trei bănci franceze şi-au redus activitatea în paradisurile fiscale comparativ cu perioada 2014-2016, susţine EU Tax Observatory.
Paradisurile fiscale au devenit un subiect fierbinte în condiţiile în care guvernele în criză de venituri şi care trebuie să acopere găurile provocate în economie de pandemia de COVID-19 încearcă să cadă de acord asupra unui impozit minim pe companii valabil la nivel global. "Inţiative mai ambiţioase, precum un impozit minim pe companii de 25%, ar putea fi necesare pentru a reduce utilizarea paradisurilor fiscale de către sectorul bancar", subliniază raportul EU Tax Observatory.
Experţii acestui institut au calculat că un impozit minim de 15% pe bănci ar permite ţărilor europene să genereze venituri suplimentare cuprinse între trei şi cinci miliarde de euro, o cifră care s-ar tripla pentru a ajunge undeva între 10 şi 13 miliarde euro cu o rată de impozitare de 25%.
În ciuda scandalurilor, băncile europene sunt în continuare la fel de active în paradisurile fiscale / RAPORT
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

1.049
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
1.049

39
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
39

5.960
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
5.960

4.265
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
4.265

2.947
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
2.947

67
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
67

41
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
41

3.930
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
3.930

73
Piața muncii se schimbă în Germania: Numărul liber profesioniştilor a crescut
73

5.519
Scenariu de coșmar pentru guvern: jumătate de milion de locuri de muncă, în pericol
5.519

37
Piața neagră a țigaretelor scade în România, dar rămâne peste pragul critic: avertismente privind riscurile pentru buget și consumatori
37

89
Curs valutar, 6 aprilie: Leul s-a apreciat în raport cu principalele valute
89

34
Crescătorii de ovine din România și Bulgaria, afectați de creșterea costurilor și importuri ilegale
34
















Comentează