Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În Franţa, tematica mediului rămâne relativ invizibilă în campania prezidenţială

schimbari  climatice

În pofida urgenţei climatice şi ecologice, tematica mediului rămâne relativ invizibilă în campania prezidenţială franceză, după mandatul de cinci ani al preşedintelui Macron apreciat negativ de către ONG-uri, relatează miercuri AFP.

Sfârşitul anului 2021 a fost însă ''cel mai blând măsurat vreodată'', potrivit Météo-France. Pe 30 decembrie, cu patru luni înainte de alegeri, erau aproape 8 grade la 2.800 de metri altitudine în Pirineii francezi.

Cu câteva săptămâni mai devreme, nordul şi sud-vestul Franţei au suferit inundaţii. Însă încălzirea globală scapă dezbaterilor prezidenţiale, care se concentrează mai mult pe puterea de cumpărare, criza sanitară sau chiar islamul.

''Extrema dreaptă este dinamică şi reuşeşte să-şi impună temele - imigraţia, insecuritatea - în detrimentul mediului'', a apreciat Simon Persico, profesor la Sciences Po Grenoble.

Pe lângă Emmanuel Macron, mare favorit al alegerilor deşi încă nedeclarat, cei trei candidaţi care strâng cele mai multe intenţii de vot sunt de dreapta (Valérie Pécresse) sau de extremă dreapta (Marine Le Pen, Eric Zemmour), curente tradiţional mai puţin prezente pe probleme de mediu.

Prima se laudă cu ''o ecologie a progresului şi a soluţiilor''. Fiica lui Jean-Marie Le Pen susţine energia nucleară ca energie fără carbon, potrivit Agerpres.ro.

Anne Bringault, de la Climate Action Network (RAC), regretă o campanie de scurtă durată: ''Zgomotul mediatic (...) se concentrează pe polemici, fără spaţiu pentru a dezbate evoluţia modelelor de societate''.

''Majoritatea candidaţilor ocolesc subiectul pentru că ştiu în ce măsură abordarea problemelor din acest domeniu necesită o analiză a stilurilor noastre de viaţă'', a afirmat Arnaud Schwartz, preşedinte al France Nature Environnement (FNE), care reuneşte 6.000 de asociaţii.

În sondaje, candidaţii de stânga sunt criticaţi de opozanţii lor pentru abordarea lor ideologică sau dogmatică a ecologiei.

Radicalul Jean-Luc Mélenchon apără o ''planificare ecologică''şi ecologistul Yannick Jadot promovează o ''Republică ecologică''.

Apărarea mediului şi a naturii sunt totuşi chestiuni ''importante'' pentru 93% dintre francezi, dintre care 68% afirmă că vor ţine cont de propunerile candidaţilor pe această temă pentru a-şi defini votul la alegerile prezidenţiale, potrivit unui sondaj realizat în octombrie, anul trecut.

Dar există un ''eşec în abordarea acestor subiecte în dezbaterea publică'', notează Claire Egnell, din ''Pentru o trezire ecologică''. ''Este o problemă destul de uriaşă a democraţiei''.

În opinia sa este vorba de o urgenţă în domeniul climei, care necesită ''o capacitate de popularizare'' importantă şi care este abordată ''într-un mod extrem de simplificat''.

În 2019-2020, executivul francez a organizat o ''Convenţie a cetăţenilor privind clima'', în cadrul căreia 150 de cetăţeni au lucrat la 149 de măsuri pentru limitarea emisiilor de gaz cu efect de seră.

O lege a climei adoptată în iulie 2021 nu a preluat suficient din aceste propuneri sau le-a diluat, subliniază Greenpeace.

Criticată pentru timiditatea sa atât de către Consiliul Economic, Social şi de Mediu, cât şi de Consiliul Înalt pentru Climă, noua legislaţie ''nu va permite Franţei să respecte traiectoria unei reduceri cu 40% a emisiilor de gaz cu efect de seră până în 2030'', un obiectiv ''deja învechit'' în timp ce Uniunea Europeană a adoptat o traiectorie de -55%, ''ea însăşi insuficientă pentru a rămâne sub pragul de + 1,5°C'', notează Greenpeace.

Guvernul în exerciţiu este ''prea lent în raport cu urgenţa'', a afirmat Laurent Morel, vicepreşedinte al proiectului Shift, un centru de cercetare pe probleme de mediu. ''Nu ne putem permite să facem tururi de observare de cinci ani'', a explicat el.

Clément Sénéchal, purtătorul de cuvânt al Greenpeace, denunţă un ''decalaj abisal între discursurile fine ale lui Emmanuel Macron şi detaliile acţiunilor sale''. În 2021, justiţia franceză, sesizată de patru ONG-uri (inclusiv Greenpeace), susţinute printr-o petiţie semnată de 2,3 milioane de cetăţeni, a declarat astfel statul ''responsabil''pentru încălcarea angajamentelor sale şi pentru ''prejudiciul ecologic'' care rezultă din aceasta.

Potrivit lui Clément Sénéchal, Franţa trebuie să se inspire din alte ţări europene, în special Spania, Portugalia, Danemarca şi ţările scandinave, sau chiar Marea Britanie, care depun ''mult mai multe eforturi'' pentru o tranziţie climatică reală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.