În Ilfov, elevii din 57 de școli nu încep cursurile: Doar 42 de școli sunt în scenariul verde

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 05-02-2021

Actualizat: 05-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: GAL

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Ilfov a aprobat, în şedinţa de vineri, ca 154 de unităţi de învăţământ să funcţioneze în scenariul galben, 57 în cel roşu şi 42 în cel verde.

"Se aprobă scenariul de funcţionare corespunzător fiecărei unităţi de învăţământ din judeţul Ilfov pentru începerea cursurilor în semestrul al II-lea al anului şcolar 2020-2021, scenarii avizate de către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Ilfov şi de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Ilfov", prevede hotărârea CJSU Ilfov.

Citește și: Florin Roman îl pune la punct pe Claudiu Năsui: ‘Nu poți să conduci o țară doar prin postări pe Facebook. Vă recomand o cafea tare și rezolvați această problemă’

Prefectura Ilfov precizează într-un comunicat că scenariile de funcţionare corespunzătoare fiecărei unităţi de învăţământ din judeţul Ilfov pentru începerea cursurilor în semestrul al II-lea au fost aprobate luând în considerare rata incidenţei cumulative a COVID-19 la 1.000 locuitori calculată la nivel de unitate administrativ-teritorială vineri şi propunerile Consiliilor de Administraţie ale unităţilor de învăţământ din fiecare localitate, avizate de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov şi de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov.

Dintre cele 57 de unităţi de învăţământ care vor funcţiona în scenariul roşu, în cazul a 54 motivul este incidenţa COVID-19 iar în trei, aspecte legate de infrastructură.

Citește și: Atac devastator la adresa Guvernului: ‘Pentru asta au fost votați? Să vândă România bucată cu bucată, activ cu activ?’ .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri