În Italia se află mai puţini islamişti radicali decât în restul Europei

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 05-01-2017

Actualizat: 05-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: constitutional-change.com

În Italia sunt mai puţini islamişti radicalizaţi decât în restul Europei, în pofida lipsei unei strategii efective de prevenire a terorismului în această ţară, au afirmat joi oficiali guvernamentali, relatează DPA. 'Numărul acestora este mai scăzut decât în alte ţări', a declarat premierul Paolo Gentiloni în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul de interne Marco Minniti şi cu Lorenzo Vidino, şeful unei comisii de experţi privind radicalizarea şi extremismul în Italia.

'Nu observăm aceleaşi niveluri sau aceeaşi intensitate a radicalismului islamist ca acelea din ţările din nordul Europei', a declarat Vidino. 'Acest lucru se întâmplă deoarece majoritatea musulmanilor din Italia sunt la prima generaţie, spre deosebire de alte ţări europene - unde tinerii de a doua şi a treia generaţie sunt atraşi de propaganda extremistă', a spus Vidino.

El a precizat că Franţa a înregistrat aproximativ 1.400 de combatanţi străini, faţă de 1.000 în Germania, 650 în Belgia şi peste 100 în Italia. Potrivit comisiei de experţi, metodele tradiţionale de combatere nu sunt suficiente pentru a combate terorismul islamist. În schimb Italia trebuie să investească în măsuri de prevenire a radicalizării combatanţilor străini şi a tinerilor care sunt în atenţia serviciilor sociale în cadrul a ceea ce Vidino a numit 'etapa pre-infracţională'. 'Acesta ar fi o investiţie pe termen lung', a apreciat Lonrenzo Vidino. La rândul său, ministrul de interne italian a afirmat că 'virusul terorii' este o problemă deoarece tinerii sunt atraşi în reţele extremiste pe Internet, conform Agerpres.

'Lupta nu poate fi limitată la o singură ţară', a spus Minniti. 'Trebuie să construim o reţea de protecţie care trebuie să fie rezultatul cooperării internaţionale între guverne şi principalii furnizori', a mai spus el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri