În Letonia a intrat în vigoare legea prin care autorităţile nu vor mai acorda nou-născuţilor statutul de non-cetățeni

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 10-11-2019

Actualizat: 10-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În Letonia a intrat în vigoare o lege care prevede că de la 1 ianuarie 2020, autorităţile vor înceta să mai acorde nou-născuţilor statutul de non-cetățeni, persoane cu paşaport străin fără anumite drepturi. Potrivit vechii legislaţii, un copil născut din părinţi non-cetățeni poate deveni cetățean al Letoniei dacă cel puțin unul dintre părinți solicită acest lucru, potrivit rador.ro.

Ciolacu a votat cu speranța unei Românii mult mai bune: 'Îmi doresc din tot sufletul să vină cât mai mulți români la vot'. Ce spune despre votul din Diaspora

Începând cu anul viitor, însă, cetățenia letonă va fi acordată nou-născuților în mod automat, excepție fiind doar cazurile în care părinții decid să obţină pentru copilul lor cetățenia unei alte țări. În Letonia, persoanele cu statut de non-cetăţean deţin un paşaport special pentru străini, fiind lipsite de drepturi politice şi de dreptul de a deveni judecători, poliţişti sau diplomaţi. Cele mai multe dintre aceste persoane sunt vorbitoare de limbă rusă, originare din ţările fostei URSS.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri