În linie dreaptă: 'GRAȚIEREA' a ajuns la Senat

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 01-02-2017

Actualizat: 01-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Proiectul de lege privind graţierea a fost depus la Senat. Noutatea e că niciun condamnat pentru orice fel de faptă de corupţie nu va fi scos din închisoare, potrivit propunerii. Trebuie menţionat însă că este vorba de un proiect care merge în Parlament, unde ar putea suferi modificări, informează Digi24.

Ministrul Justiției, acuzat de MINCIUNĂ de un membru CSM: Am rămas cu un gust amar

Potrivit procedurii, conducerea Senatului va sesiza Comisiile de specialitate cu aceste acte normative pentru elaborarea de avize şi raport, după care va intra în dezbaterea plenului. 

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. Tot în şedinţa de marţi Guvernul a adoptat şi un proiect de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate.

''Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unor hotărâri pilot la CEDO şi în acest sens am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative, privative de libertate. Cel de-al doilea proiect de lege vizează legea pentru completare legii 254 pe 2013 privind executarea pedepselor. La prima lege cea care vizează graţierea unor pedepse, nu vizează violatorii, faptele de corupţie, actele de violenţă, recidiviştii, pedepsele cu suspendare şi prioritar pentru noi a fost recuperarea prejudiciului'', a spus Iordache, într-o conferință de presă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri