Un grup de deputați USR au plagiat, intenționat sau nu, un proiect de lege inițiat deja de PUSL. USR vine cu o propunere de a modifica procedurile fiscale, în sensul ca și statul să plătească dobânzi şi penalităţi de întârziere contribuabililor pentru întârzierea achitării sumelor datorate.
Această prevedere este identică cu una dintr-un proiect de lege depus de PUSL anul trecut, privind egalitatea dintre stat și cetățean în relațiile fiscale.
„Modificările vizează realizarea unui tratament de egalitate în relația stat-cetățean, respectiv organ fiscal/contribuabil, statul, în raport cu cetățenii săi, neputând abuza de poziția sa dominantă. Concret, statul va avea parte de același tratament ca și contribuabilul, în cazul în care nu își achită obligațiile legale sau întârzie în îndeplinirea acestora”, este în proiectul umaniștilor.
Potrivit acestora, cele mai importante modificări vizează achitarea de penalități de către stat și schimbarea modului în care se pun popririle pe venituri.
Comentează