În plin război în Ucraina, Putin bate la ușa lui Biden: Miza, un tratat privind reducerea armelor nucleare

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 16-06-2022

Actualizat: 16-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rusia și SUA trebuie să discute prelungirea tratatului START privind armele nucleare, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit CNN, anunță mediafax.

Rusia și Statele Unite trebuie să discute despre prelungirea tratatului de reducere a armelor nucleare, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Peskov a spus că discuțiile privind prelungirea ar fi trebuit să înceapă deja, deoarece această chestiune este importantă pentru securitatea globală. Discuțiile de orice fel dintre SUA și Rusia au fost tensionate în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

„Acesta este un subiect care nu poate fi evitat. Această discuție este importantă nu doar pentru popoarele celor două țări, ci și pentru întreaga lume, pentru securitatea globală", a spus Peskov în timpul unui interviu acordat agenției de stat RIA Novosti.

Înainte de declanșarea războiului din Ucraina, SUA și Rusia au convenit să prelungească până la 4 februarie 2026 tratatul istoric New START, care limitează numărul de arme strategice ofensive pe care ambele țări le pot avea.

Acordul istoric a fost semnat pentru prima dată pentru o perioadă de 10 ani de către fostul președinte american Barack Obama și fostul președinte rus Dmitri Medvedev în 2010.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri