'În slujba Moscovei!' Investigația care demonstrează că rețeaua fugarului Ilan Șor 'lucrează' în turul al 2-a al alegerilor prezidențiale pentru Stoianoglo

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 31-10-2024

Actualizat: 31-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: zdg.md

O nouă investigație Ziarul de Gardă, din Republica Moldova, arată cum s-a fraudat referendumul pentru schimbarea Constituției, ca Republica Moldova să poată intra în Uniunea Europeană. Timp de trei luni o jurnalistă s-a infiltrat în rețeaua lui Ilan Șor. Natalia Zaharescu a reușit să devină 'activistă' sub numele de cod 'Irina Zahar'.

Irina a primit bani cu doar două zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale dar și al referendumului. A participat la o întâlnire electorală, acolo primind și indicații cu cine anume să voteze la prezidențiale, iar la referendum să voteze Nu, conform zdg.md.

Rețeaua a 'mers' chiar și după alegeri, când Consiliul Național Anticorupție (CNA) a desfășurat mai multe percheziții la mai mulți lideri ai lui Ilan Șor care au fost percheziționați, reținuți și arestați. Rețeaua trimitea indicații prin care oamenii, plătiți fiind, trebuiau să-l voteze pe Alexandr Stoianoglo, candidatul socialiștilor lui Igor Dodon, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care vor avea loc pe 3 noiembrie 2024.

În interiorul rețelei, jurnalista sub acoperire a primit mai multe oferte, printre care și o excursie la Moscova.

Am o propunere foarte bună: să mergi la Moscova la o conferință. E un zbor dus-întors gratuit, cazarea e gratuită, alimentația e extraordinară. O să-și arăt fotografii, îți fug ochii! Acolo este bufet suedez, ar putea fi și excursii. O să fie o conferință. Trebuie să notezi ce vor spune acolo. Poți să mergeți cu cineva – cu soțul, cu o prietenă, important e să aibă mai puțin de 35 de ani. E un program pentru a face legături cu tineretul din Rusia, vor fi granturi pentru creații, economice, adică legături, cooperare… Pentru că oamenii oricum au legături, unii au rude acolo. Ei și ce dacă e război? Ce au oamenii cu asta?” – i-a explicat Iulia. Întrebată dacă pentru asta se plătește, Iulia a lăsat să se înțeleagă că ea a mai fost în asemenea „excursii” și că anterior a fost plătită pentru asta „un pic”, dar că de data asta nu vor fi plăți.

Pentru că vor fi tineri și ei vor primi dividende pe urmă. Cine se va înregistra și va participa, pe urmă li se va propune și poate va fi ceva. Acum, deocamdată, nu”, a lămurit Iulia.

Reportera ZdG nu a acceptat propunerea, întrucât asta ar fi însemnat să ofere datele personale pentru achiziționarea biletelor de avion, dar și pentru că existau riscuri de securitate în cadrul călătoriei într-un stat agresor cum este Federația Rusă.

14 septembrie 2024, întâlnire cu Marina Tauber

În sectorul Botanica din Chișinău un grup de oameni o așteptau pe deputata fostului Partid „Șor”, Marina Tauber, una dintre fruntașele Blocului „Victorie”.

Vă mulțumim din numele lui Ilan Mironovici Șor și a întregii echipe că sunteți aici. Vă mulțumim foarte mult că sunteți aici, că ați găsit timp pentru această întâlnire de suflet”, a declarat Marina Tauber.

16 septembrie 2024, Înregistrarea la oficiu și „bonusurile” pentru racolarea „simpatizanților”

Reportera ZdG se întâlnește cu Iulia, care o conduce la un oficiu al Blocului „Victorie” de pe strada Independenței din Chișinău. Pe drum, femeia i-a explicat Nataliei, pe numele de cod „Irina”, că urma să fie înregistrată totuși ca „activistă”, ca apoi să racoleze și ea „simpatizanți”.

ZdG: Când vorbesc cu cineva, îi spun din start…

Iulia: Împotriva referendumului.

ZdG: Și împotriva Maiei Sandu?

Iulia: Nu împotrivă. Pentru oricine, numai nu pentru ea. Ultima zi a alegerilor este duminică, iar sâmbătă o să ne sune și o să ne spună: „Votați pentru această persoană.” Și tu trebuie să-i suni pe oamenii tăi și le spui. Când era partidul „Șansă”, l-au exclus pe ăsta, Lungu, și pe Cristina Vulpe. I-au exclus cu o zi înainte de alegeri. Și nouă ne-au spus: „Au exclus partidul «Șansă», votați pentru partidul «Renaștere»”. Nu-mi amintesc cine era de la „Renaștere”. Și acum va fi la fel. Ei ne vor spune: „Dacă îi vor exclude pe toți, iată pentru cine trebuie să votați.” Și tu deja îi vei suna pe ai tăi, pe simpatizanți. Și le spui: „Iată așa și așa”. O să vezi deja.

Iulia a îndemnat-o pe jurnalista ZdG să racoleze cât mai mulți „simpatizanți”. „Mai întâi tu o să ai „bonusuri”, pentru că tu i-ai adus. Tu o să primești mai mult. „Bonusurile” sunt bani, înțelegi, dar noi nu spunem „bani”, spunem „bonusuri”. Dacă tu aduci oameni, ca „activist”, vei primi mai multe „bonusuri”. Lor poți să nu le spui. Spune-le: „Eu nu știu, sunt prima dată…” Tu vei primi mai multe „bonusuri”, iar ei, ca „simpatizanți”, vor primi mai puține „bonusuri”. Înțelegi? Și cu cât mai mulți oameni o să aduci, cu atât mai mult o să primești.”

Oficiul la care a fost înregistrată Natalia în calitate de „activistă” avea inscripția „Laudrowash” pe frontispiciu. Ajunsă acolo, un băiat a introdus în calculator numele ei de cod, „Irina Zahar”, precum și numărul de telefon. Era a treizecea pe listă în ceea ce ei numesc „uceastokul 20”, adică sectorul 20. Totodată, el a înregistrat-o într-un chatbot de pe Telegram cu denumirea „Botanica 4 35/2”. Pentru asta, jurnalista ZdG a oferit fotografia unei imitații a buletinului de identitate cu datele personale modificate.

O femeie pe nume Irina, care a participat câteva zile mai devreme și la întrunirea cu Marina Tauber, părea să fie coordonatoarea acelui oficiu. Aceasta i-a arătat reporterei ZdG cum să înregistreze persoane utilizând chatbot-ul din Telegram și cum să le ceară oamenilor să-și fotografieze buletinele de identitate și să le introducă în acest chatbot. Ultima etapă a înregistrării era chiar o fotografie pe care trebuia să și-o facă persoana cu telefonul său.

Irina: Când o să-i înregistrați, pe o foiță să notați prenumele, numele de familie și numărul de telefon. Să o aduceți ca să verificăm dacă au trecut controlul sau nu. Bine?

ZdG: Bine.

Irina: Numaidecât. Trebuie să aveți până luni 10 simpatizanți.

ZdG: Și apoi?

Irina: Apoi vă vine un mesaj pe telefon și primiți bonusurile dumneavoastră.

ZdG: Numai dacă aduc 10? Dacă sunt mai puțini, nu?

Irina: Începeți cu 10. De exemplu, aveți trei persoane, care vă pot recomanda pe cineva dintre rudele lor. Și se adună foarte repede 10 oameni. Nu e mult.

ZdG: Ce să le spun? Ce este asta?

Irina: Noi suntem cei care suntem împotriva Uniunii Europene, împotriva Maiei Sandu și pentru unirea cu Federația Rusă. Asta e cel mai important, ca în ziua alegerilor să iasă și să voteze pentru unirea cu Rusia. Toți simpatizanții care se vor înregistra vor primi bonusuri.

ZdG: Cât?

Irina: Acum trebuie să primească 10 mii de ruble.

În final, Irina a încurajat-o pe reportera ZdG să se apuce de lucru și i-a spus foarte clar pe cine reprezintă.

Irina: Gata, poți să începi, să te apuci liniștită de căutat simpatizanți. Bine?

ZdG: Dacă mă întreabă ce partid e ăsta?

Irina: Noi suntem Blocul „Victorie”.

Ulterior, jurnalista a participat în primul tur al alegerilor din 20 octombrie, iar în ajunul turului II, aceasta a fost sunată și îndemnată să-l voteze în turul II pe Alexandr Stoianoglo.

Întreaga investigație a jurnaliștilor ZdG o găsiți AICI.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri