Turiştii care vor urca la munte în staţiunea Straja, din Valea Jiului, vor putea schia pe pârtiile Constantinescu şi Platoul Soarelui, amenajate cu zăpadă artificială, calitatea acestora fiind apreciată, vineri, cu nota 8 de către salvamontişti.
"Zona schiabilă a fost pregătită cu zăpadă artificială. În afara zonei schiabile în staţiune nu este zăpadă, din cauza temperaturilor ridicate din aceste zile. Se poate schia pe pârtiile Constantinescu şi Platoul Soarelui, instalaţiile de transport pe cablu fiind funcţionale. Calitatea pârtiilor este de nota 8, pe o scară de la 1 la 10", a declarat, pentru AGERPRES, şeful Formaţiei Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.
Salvamontiştii recomandă turiştilor să rămână în staţiune şi să nu plece pe alte trasee din zonă, deoarece de la altitudini mai mari de 1.600 metri pot întâlni porţiuni de iarbă sau stâncă îngheţate şi există riscul să alunece foarte uşor.
"Este o perioadă mai dificilă din punct de vedere al deplasării pe trasee, deoarece în zonele înalte se menţine o pojghiţă mică de gheaţă pe iarbă şi pietre. Se poate aluneca foarte uşor pe aceste porţiuni, aşa că riscul de accidente este ridicat", a precizat George Resiga.
În staţiunea Straja se aflau, vineri, peste 1.000 de turişti, şeful Salvamont Straja apreciind că numărul acestora va depăşi 2.000 cu prilejul Anului Nou.
Persoanele care doresc să ajungă în Straja au la dispoziţie drumul judeţean care urcă din oraşul Lupeni sau telegondola, care funcţionează între orele 9,00-17,00. Maşinile pot fi parcate la staţia de plecare a telegondolei sau la intrarea în staţiune.
În staţiunea Straja, din Valea Jiului, se poate schia. Turiștii au amenajate cu zăpadă artificială pârtiile Constantinescu şi Platoul Soarelui
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

0
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
0

960
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
960

767
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
767

1.674
Cine sunt românii care vor putea cumpăra motorină la preţ redus, fără accize şi TVA. Ministerul a publicat deja proiectul
1.674

13.387
VIDEO / FOTO Fetițele de 4 și 5 ani dispărute în Mureș, găsite lângă o pădure, la kilometri de casă
13.387

2.311
Lovitură în sistemul medical: Farmacist-șef din Capitală, fraudă cu medicamente de 2 milioane de euro (surse)
2.311

1.318
Rezultatele la simularea Evaluării Naționale 2026
1.318

1.861
Lovitură pentru DNA: Omul de afaceri Fănel Bogos, acuzat de influență la nivel înalt, scapă de arest - decizia magistraților
1.861

1.793
Românii scapă la mustață de o nouă explozie a prețurilor la cele mai consumate alimente: Guvernul va prelungi plafonarea
1.793

87
Muncă 'la negru' taxată dur: Amendă de 160.000 de lei pentru patru angajați fără forme legale
87

2.498
Mascații din Galați au descins la Grădina Zoologică: Angajați săltați pentru delapidare și fals intelectual
2.498

3.589
DNA a prins doi șefi din ANAF - Șpagă pentru a ajuta firme cu probleme
3.589

4.159
Breaking | ÎCCJ dă în judecată Guvernul pentru plata restanțelor. Cere amenzi pentru premier și ministrul Finanțelor (Document)
4.159
















Comentează