Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În timp ce cancelarul Germaniei face turneu mondial pentru a cumpăra gaze, șefa diplomației germane dă de pământ cu Rusia

T-online
Annalena Baerbock

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a subliniat rolul vital constant al ONU în gestionarea crizelor mondiale, înainte de a pleca spre New York pentru a participa la reuniunea Adunării Generale a ONU, ale cărei lucrări se deschid marţi, potrivit DPA.

Totuşi, Baerbock a adăugat că sesiunea Adunării Generale din această săptămână nu va fi la fel 'ca precedentele' şi a acuzat Moscova că, prin invadarea Ucrainei, a atacat principiile pe care s-au întemeiat Naţiunile Unite.

Chiar dacă este unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, Rusia a demonstrat un dispreţ total pentru dreptul internaţional şi întreaga ordine globală, a acuzat ea.

'Avem nevoie de Naţiunile Unite pentru a găsi în comun soluţii la problemele globale. Nicio ţară nu ar trebui să trăiască cu teama că un vecin mai puternic o va ataca' într-o zi, a afirmat Baerbock.

ONU ar putea fi caracterizată ca un forum unde oamenii se ascultă unii pe alţii, cu respect şi înţelegere, uniţi prin valori fundamentale comune, cum ar fi renunţarea la violenţă şi egalitatea tuturor naţiunilor, a spus Baerbock.

Referitor la Ucraina, ea precizat că Germania s-a aflat ferm de partea acesteia şi va continua să o sprijine 'cu tot ceea ce are nevoie' pentru a aduce pacea.

Săptămâna aceasta, la New York, accentul urmează să fie pus pe 'cum să abordăm şi să urmărim penal crimele oribile comise în Ucraina în numele Rusiei', precum şi pe diminuarea riscului producerii unui dezastru nuclear în această ţară, în condiţiile în care bombardamentele asupra centralelor nucleare ameninţă cu o 'catastrofă milioane de oameni', a subliniat Annalena Baerbock.

Peste 140 de şefi de stat şi de guvern ar urma să participe la cea de-a 77-a sesiune anuală a Adunării Generale a ONU, la New York, săptămână aceasta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.