Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În timp ce oamenii sunt îngroziți de prețul la pompă, un gigant petrolier din Europa a făcut profituri colosale

facebook.com
pompa benzina motorina

Gigantul petrolier britanic BP şi-a majorat marţi dividendele şi a suplimentat răscumpărările de acţiuni, după ce şi-a triplat profitul în trimestrul al doilea datorită marjelor robuste de rafinare şi tranzacţiilor, transmite Reuters.

Compania britanică în domeniul energiei a înregistrat un profitul net de 8,5 miliarde de dolari, comparativ cu un profit de 6,2 miliarde de dolari în primele trei luni ale anului şi de 2,8 miliarde de dolari pentru trimestrul al doilea din 2021, informează News.ro.

Analiştii se aşteptau ca BP să raporteze un profit de 6,3 miliarde de dolari, potrivit Refinitiv.

BP a anunţat, de asemenea, o creştere cu 10% a plăţii sale trimestriale de dividende către acţionari, ridicându-l la 6,006 cenţi pentru o acţiune ordinară.

Acţiunile BP au crescut cu 4% în urma informaţiilor, înregistrând una dintre cele mai bune performanţe între titlurile înscrise în indicele paneuropean Stoxx 600.

Preţul acţiunilor BP a crescut cu peste 23% în acest an.

Rezultatele BP subliniază încă o dată contrastul puternic dintre profitul marilor companii din industria petrolului şi cei care se confruntă cu o criză în creştere a costului vieţii.

Cele mai mari companii de petrol şi gaze din lume au doborât recordurile de profit în ultimele luni, după o creştere a preţurilor mărfurilor, determinată de invazia Rusiei în Ucraina.

Pentru multe firme de combustibili fosili, prioritatea imediată pare să fie returnarea numerarului acţionarilor prin intermediul programelor de răscumpărare.

Săptămâna trecută, rivalul britanic al BP, Shell, a raportat rezultate record în trimestrul al doilea, de 11,5 miliarde de dolari, şi a anunţat un program de răscumpărare de acţiuni de 6 miliarde de dolari, în timp ce proprietarul British Gas, Centrica, şi-a restabilit dividendele după o creştere masivă a profiturilor din prima jumătate a anului.

Organizaţiile de mediu şi grupurile sindicale au condamnat profiturile în creştere ale aşa-numitelor companii Big Oil şi au cerut, de exemplu, guvernului Marii Britanii să impună măsuri semnificative pentru a reduce costurile majorării facturilor la energie.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.