Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În timp ce România se uită, Bulgaria face licitaţie pentru atribuirea de licenţe 5G

iStock
5g

Autoritatea de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor din Bulgaria a anunţat, miercuri, că va organiza o nouă licitaţie, în data de 6 aprilie, pentru atribuirea a trei licenţe 5G, după ce decizia sa anterioară de a aloca aceste licenţe fără competiţie a fost contestată în instanţă de operatorul Vivacom, transmite Reuters.

La începutul acestei luni, Comisia pentru Reglementare în Comunicaţii (CRC) din Bulgaria a decis să închidă o licitaţie pentru atribuirea de frecvenţe 5G şi în schimb a acordat fiecăruia din cei trei mari operatori de telecomunicaţii câte o licenţă în spectrul de frecvenţă 3,6 GHz fără competiţie, după ce a revizuit dosarele de candidatură depuse de aceştia în cursul licitaţiei.

Citește și: Dr. Adina Alberts: Am informații că sunt mulți pacienți tratați cu medicamente experimentale, scumpe, fără indicație în Covid

Miercuri, Comisia pentru Reglementare în Comunicaţii a informat că decizia sa de a lansa o nouă procedură de licitaţie este sprijinită de cei trei mari operatori de telecomunicaţii din ţară: Vivacom (companie controlată de United Group), A1 (parte din grupul austriac A1 Group) şi Telenor Bulgaria (deţinut de grupul ceh de investiţii PPF).

"Autoritatea de reglementare a hotărât să revină asupra deciziei anterioare pentru a urgenta procesul şi a evita proceduri îndelungate în justiţie", a precizat preşedintele CRC, Ivan Dimitrov, adăugând că data la care va avea loc licitaţia este 6 aprilie.

Citește și: Lovit de amnezie! La o săptămână după ce i-a făcut plecăciuni, Florin Cîțu și-a dat seama că e incompatibil cu Octav Bjoza

Vivacom, A1 şi Telenor Bulgaria vor face fiecare o ofertă pentru o anumită bandă de frecvenţă în spectrul 3,6 GHz.

Preţul de pornire pentru fiecare licenţă, valabilă pentru o perioadă de 20 de ani, a fost stabilit la 4 milioane de leva (2,43 milioane de dolari). Fiecare companie poate obţine o singură licenţă şi cel care face cea mai bună ofertă va avea dreptul la prima alegere pentru una dintre cele trei benzi de 100 MHz din spectrul de 3,6 GHz.

Citește și: Doliu în Poliția Română! Un șef de post a murit, după ce s-a infectat cu Covid-19

În România, Autoritatea pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) îşi propunea anterior să organizeze licitaţie pentru acordarea frecvenţelor 5G în ultimul trimestru din 2020. Cu toate acestea, la mijlocul lunii septembrie, Eduard Lovin, vicepreşedintele ANCOM, a declarat că acordarea licenţelor 5G în România este imposibilă până la finalul lui 2020.

La începutul lunii februarie a acestui an, ANCOM a anunţat, în Planul de acţiuni al instituţiei pentru 2021, că va adopta în acest an o decizie privind organizarea procedurii de selecţie pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în vederea implementării noilor tehnologii (5G) şi desfăşurarea propriu-zisă a licitaţiei.

Citește și: Un medic pneumolog, către Raed Arafat: ‘Băieții de vă înconjoară nu au curajul să vă zică, dar vă spun eu’

Ulterior, Eduard Lovin a estimat că încasările la bugetul de stat rezultate din vânzarea întregului spectru de frecvenţe 5G ar putea depăşi lejer 3,6 miliarde de lei (720 milioane de euro), calculat la un preţ total de pornire de 2,5 miliarde de lei, cum este specificat în proiectul Legii bugetului pe anul 2021.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.