Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În timp ce Victor Ponta se opera la Istanbul, un guvernator turc a cerut arestarea a 4 ziariști

mass media

Un guvernator turc a ordonat marţi arestarea a patru jurnalişti care l-au întrebat despre prezenţa în Turcia a unor jihadişti ai Statului Islamic (SI), după căderea oraşului sirian Tall Abyad în mâinile forţelor kurde, relatează AFP.

Cei patru reporteri, unul de la cotidianul turc Evrensel, unul de la ziarul Cumhuriyet, unul de la revista germană Die Zeit şi cel de-al patrulea de la cotidianul german Die Welt, au anunţat pe conturile lor de Twitter că au fost interpelaţi, apoi puşi în libertate, după ce le-a fost verificată identitatea.

Jurnaliştii, prezenţi la postul de frontieră turc Akçakale (sud) pentru a transmite despre confruntările de la Tall Abyad şi exodul masiv de refugiaţi către Turcia pe care acestea l-au provocat, l-au întâlnit în acel loc pe guvernatorul provinciei Sanliurfa, Izzetin Kücük.

În cadrul discuţiei lor, doi dintre jurnalişti l-au înfuriat pe guvernator când i-au cerut să comenteze despre neliniştea manifestată de către unii locuitori din Akçakale în legătură cu prezenţa în oraşul lor a unor militanţi ai Statului Islamic.

''Gata!'', s-a înfuriat Kücük, după care le-a dat poliţiştilor care-l însoţeau ordinul să-i reţină.

Contactat de AFP, un responsabil turc a confirmat incidentul, dar a precizat că cei patru jurnalişti nu au fost oficial arestaţi, ci supuşi unui control de identitate.

Acest episod a provocat imediat un val de proteste pe reţelele de socializare.

Guvernul islamo-conservator turc, acuzat deseori că i-a susţinut sau că-i susţine încă pe jihadiştii SI, a negat incidentul.

Luna trecută, cotidianul Cumhuriyet, apropiat opoziţiei, a publicat fotografii cu interceptarea, în ianuarie 2014, a unui convoi în direcţia Siria aparţinând serviciilor turce de informaţii MIT şi care transporta arme. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a depus plângere împotriva redactorului şef al publicaţiei, Can Dündar, care riscă o pedeapsă grea cu închisoarea.

AFP notează că, de mai mulţi ani, Turcia este periodic criticată de către organizaţiile neguvernamentale pentru apărarea libertăţii presei, care denunţă presiunile exercitate de putere asupra jurnaliştilor, informează agerpres.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.