Deși astăzi vedem struțul ca pe o pasăre masivă care se bazează doar pe picioare pentru a se deplasa, istoria sa ascunde o surpriză majoră. Recent, cercetătorii de la Universitatea Cambridge au descoperit că unul dintre strămoșii antici ai struțului nu era deloc „prizonier” la sol, ci avea aripi puternice, capabile de zboruri pe distanțe lungi.
Această descoperire dă peste cap tot ce știam despre originile lor. Până acum, se credea că aceste păsări (din grupul numit „paleognate”, care include și emu, cazuarii sau păsările kiwi) au apărut pe un continent uriaș numit Gondwana și s-au separat pe măsură ce pământul s-a rupt în bucățele acum 160 de milioane de ani. Totuși, dacă strămoșii lor puteau zbura, înseamnă că nu au fost nevoiți să aștepte mișcarea continentelor, ci pur și simplu au zburat singuri spre noile lor case din Africa, Australia sau America de Sud.
Practic, studiul publicat în septembrie 2025 explică misterul modului în care rude atât de apropiate au ajuns să trăiască la distanțe uriașe unele de altele. În prezent, aproape toate aceste păsări și-au pierdut abilitatea de a se ridica în aer, singurele care mai păstrează puțin din acest talent fiind păsările tinamu din America de Sud, chiar dacă nici ele nu sunt cele mai pricepute aviatoare.
Explicația clasică a fost, multă vreme, originea comună în Gondwana., informează royalsocietypublishing.org
Pe măsură ce acest supercontinent s-a rupt, au rezultat masele de uscat de azi – America de Sud, Africa, Australia, India, Madagascar, Noua Zeelandă și Antarctica –, iar deriva continentală ar fi izolat treptat liniile de paleognate.
Analizele genetice adunate în ultimii ani arată altceva
Numai că analizele genetice adunate în ultimii ani arată altceva: separările evolutive dintre aceste grupuri au avut loc după ce continentele se despărțiseră deja. Cu alte cuvinte, geografia singură nu mai explică dispersia lor.
Pentru a lămuri această contradicție, cercetătorii au studiat cel mai vechi exemplar cunoscut al lithornitidelor, un grup de paleognate primitive care au trăit în perioada geologică a Paleogenului, între aproximativ 66 și 23 de milioane de ani în urmă.
Exemplarul analizat este un fosil de Lithornis promiscuus, descoperit în statul Wyoming, în Statele Unite, și păstrat la Muzeul Național de Istorie Naturală din Washington.
Piesa este excepțională: o conservare 3D, fără deformări, în condițiile în care oasele păsărilor sunt de obicei fragile și se tasează în timpul fosilizării. Faptul că fosilul și-a păstrat forma originală a permis scanarea detaliată a sternului, osul de care se fixează mușchii necesari zborului.
Rezultatele indică limpede că Lithornis promiscuus putea zbura. Fie prin bătaie continuă din aripi, fie alternând bătăile cu planarea. Mai mult, arhitectura scheletului amintește de cea a stârcilor și egretei de azi, păsări recunoscute pentru traversări de mari întinderi, inclusiv peste oceane.
Imaginea care se conturează nu este a unei linii vechi, strict legată de mișcarea continentelor, ci a unor strămoși mobili, capabili să colonizeze teritorii îndepărtate pe calea aerului. Rămâne însă întrebarea: de ce au renunțat unele dintre aceste descendențe la zbor?
Pierderea capacității de zbor devine probabilă când se întâlnesc două condiții
Potrivit Klarei Widrig, autoarea principală a studiului, pierderea capacității de zbor devine probabilă când se întâlnesc două condiții. Mai întâi, pasărea trebuie să-și poată procura integral hrana de la sol. Apoi, mediul trebuie să fie lipsit de prădători periculoși.
Cercetări anterioare sugerau că lithornitidele aveau la vârful ciocului un organ vibrotactil, util pentru a sonda solul în căutarea insectelor. Un stil de viață orientat spre hrana de la sol prinde astfel contur. O altă piesă a puzzle-ului se leagă de marea extincție a dinozaurilor.
În absența prădătorilor gigantici, unele păsări terestre ar fi putut renunța treptat la zbor pentru a economisi energie. Între timp, micile mamifere supraviețuitoare au evoluat lent în prădători, oferind timp suficient păsărilor să se adapteze.
Rezultatul îl vedem astăzi: alergători formidabili precum struțul sau emu și, la capătul celălalt, păsări terestre impunătoare, cu reputație de prădători redutabili, cum este cazuarul.
Comentează