Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În urma criticilor de anul trecut, nu va exista nicio petrecere de Crăciun pe Downing Street

en.wikipedia.org
downing street 10

Nicio petrecere de Crăciun nu va fi organizată în acest an în imobilul din Downing Street 10, biroul premierului britanic, după indignarea provocată de dezvăluirile privind o reuniune pe 18 decembrie 2020, într-o perioadă de restricţii stricte legate de pandemia de coronavirus, informează AFP.

"Nu există niciun plan în acest sens", a declarat purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson, întrebat de jurnalişti vineri despre organizarea unei petreceri de Crăciun pe Downing Street.

El a precizat că această decizie a fost luată "în urma planului B", o serie de restricţii anunţate de guvern miercuri pentru a încetini avansul variantei Omicron, şi în urma "ultimelor date de care dispunem" privind situaţia sanitară.

Regatul Unit este una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19, înregistrând peste 146.000 de morţi. Aproape 50.000 de noi infectări sunt raportate cotidian.

Pentru a limita propagarea variantei Omicron, guvernul a anunţat introducerea paşaportului vaccinal pentru anumite reuniuni de mari proporţii. Executivul britanic a recomandat şi revenirea la telemuncă începând de luni, fără a sfătui însă firmele să renunţe la tradiţionalele petreceri de Crăciun între colegi, ceea ce i-a adus critici.

Guvernul este în plus acuzat că nu-şi respectă propriile reguli, după ce media au dezvăluit că mai multe petreceri sau reuniuni ar fi fost organizate iarna trecută, într-un moment în care britanicii erau rugaţi să nu-şi viziteze apropiaţii.

Guvernul conservator a fost deja acuzat în trecut de alte încălcări ale restricţiilor pentru combaterea COVID-19.

Acest nou scandal a dăunat popularităţii lui Boris Johnson, aflată la cel mai scăzut nivel de când e prim-ministru, indică un sondaj YouGov apărut vineri, potrivit căruia două treimi dintre britanici (66%) au acum o opinie defavorabilă faţă de el.

Una dintre consilierele sale, care a glumit într-o înregistrare care a devenit publică pe tema unei petreceri care ar fi avut loc în Downing Street pe 18 decembrie, a demisionat.

În această săptămână, Boris Johnson şi-a cerut scuze şi a anunţat o anchetă internă efectuată de cel mai înalt funcţionar public britanic, Simon Case, promiţând "consecinţe pentru cei care nu au respectat regulile".

Potrivit purtătorului său de cuvânt, prim-ministrul îi acordă totuşi în continuare încredere şeful său de comunicare, Jack Doyle, care ar fi acordat recompense în timpul evenimentului de la 18 decembrie, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.