DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

În weekend, România trece la ora de iarnă. Ce anunță CFR cu privire la trenurile de călători

facebook.com
ora de iarna

Activitatea de transport feroviar va trece, începând de duminică, 31 octombrie 2021, la ora oficială a Europei Orientale, ora 4.00 devenind ora 3.00. 64 de trenuri de călători (de stat şi private) vor circula, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ora de iarnă, anunță CFR SA.

În noaptea de 30/31 octombrie 2021 trenurile de călători şi marfă vor fi îndrumate din staţiile de formare, conform orei oficiale de vară până la ora 4.00, care devine ora 3.00.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs - de regulă prima staţie cu oprire utilizată de călători, evitându-se opriri în staţiile intermediare -, şi vor pleca după noua oră a Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00 (care devine ora 3.00) şi care au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală, vor circula până la destinaţie. Trenurile de marfă aflate în circulaţie după ora 4.00 (care devine ora 3.00) îşi vor continua mersul până la staţia finală.

Întrucât şi în ţările vecine trecerea la ora oficială a Europei Orientale are loc în aceeaşi zi, 31 octombrie 2021, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Iugoslavia, Ucraina şi Bulgaria trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare.

Astfel, pe raza a șapte sucursale regionale de cale ferată, 64 de trenuri de călători (51 - CFR Călători şi 13 - operatori privaţi) vor fi afectate de schimbarea orei, după cum urmează: 34 trenuri - aşteaptă la îndrumare; 29 trenuri - aşteaptă în parcurs; 1 tren - circulă până la staţia finală după ora de vară.

La nivel naţional, cele 64 trenuri care aparţin tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, vor staţiona 3660 de minute pentru trecerea la ora oficială de iarnă.

Ora Europei Orientale este valabilă până în ziua de 27 martie 2022, ora 3.00.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.