Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În ziua în care Rusia a amenințat România, încă două avioane second-hand de tip F-16 Fighting Falcon au ajuns în țară

F-17 Falcon

Primele două aeronave F-16 Fighting Falcon din noul lot de cinci care vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Române au sosit vineri din Portugalia, la Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, de la Borcea.

MApN anunță că următoarele două aeronave vor fi livrate până la sfârșitul acestui an, iar ultima, în primul trimestru al anului 2021.

Cele cinci aeronave sunt în configurație M5.2, la fel ca celelalte 12 care se află deja în dotarea Armatei României.

Reprezentanții MApN au precizat că achiziția a încă cinci aeronave F-16 Fighting Falcon și a pachetului de bunuri și servicii aferent va asigura creșterea securității României prin executarea permanentă a apărării spațiului aerian național/NATO, pe timp de pace și în situații de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent – Poliție Aeriană, sub comanda NATO.

Citește și: Ciolacu, atac dur: ‘Economia națională e pusă pe butuci de măsuri aberante. O rectificare bugetară făcută în bătaie de joc și în disprețul realității!’

Achiziția celor cinci aeronave a fost făcută conform Legii pentru continuarea dezvoltării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Etapa de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene" care a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 19.12.2019.

În aceeași lună a fost semnat și contractul cu Guvernul Republicii Portugheze pentru achiziția aeronavelor, din excedentul acestei țări, precum și a unui pachet de bunuri și servicii care include, printre altele, modernizarea avioanelor la un standard superior, elemente de suport logistic și instruirea personalului tehnic ingineresc.

Pentru achiziţionarea pachetului de bunuri şi servicii complementare sunt în curs de atribuire Guvernului Statelor Unite ale Americii contracte de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA, specifice Programului Foreign Military Sales - FMS.

Programul va permite și creșterea nivelului de instruire a personalului tehnic ingineresc, precum și crearea capabilității de reparații capitale pentru motoarele ce echipează avioanele F-16.

Forțele Aeriene Române mai au în dotare 12 aeronave F-16 Fighting Falcon, care execută deja misiuni de poliție aeriană.

Prin Hotărârea CSAT din 27.09.2012 a fost aprobată Concepția de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului ”Avion multirol al Forțelor Aeriene” care prevede realizarea graduală a capabilității operaționale aeriene finale, reprezentată de trei escadrile de luptă dotată cu câte 16 avioane multirol fiecare.

Citește și: Ultim moment: Mario Iorgulescu, trimis în judecată pentru că s-a urcat beat și drogat la volan și a ucis un bărbat

Pentru aceasta, au fost semnate contracte cu Guvernul Republicii Portugheze și Guvernul SUA pentru achiziționarea a 12 avioane F-16. Aeronavele au fost livrate în perioada 2016-2017: șase la 29.09.2016, trei la 15.11.2016 și alte trei la 28.09.2017.

Ulterior sosirii în țară a lotului de cinci aeronave, toate cele 17 aparate de zbor F-16 Fighting Falcon vor trece printr-un program de modernizare la standardul M6.5R.

Operatorul SC AEROSTAR SA – Centrul de mentenanță pentru aeronavele F 16 din dotarea Armatei României, va asigura mentenanţa pentru acest tip de aeronave, după ce Statul Major al Forțelor Armate și această societate au încheiat recent un protocol de colaborare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.