Preşedintele rus Vladimir Putin va pronunţa miercuri un discurs important şi substanţial, în cursul întâlnirii cu responsabilii din domeniul apărării pentru a face un bilanţ al campaniei militare din Ucraina, a anunţat Kremlinul, potrivit Reuters, scrie AGERPRES.
Preşedinţia rusă a declarat că nu vede nicio şansă pentru convorbiri de pace cu Kievul în contextul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski efectuează miercuri o vizită la Washington.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că livrările de arme occidentale către Ucraina vor conduce la o ''adâncire'' a conflictului.
Pe de altă parte, preşedinţia rusă a anunţat că în acest an Vladimir Putin nu va susţine discursul tradiţional în faţa parlamentului Federaţiei Ruse. Săptămâna trecută, Kremlinul a anunţat că Putin nu va organiza nici conferinţa de presă prevăzută de obicei pentru finalul anului.
Tot miercuri, Kremlinul a precizat că preşedintele Vladimir Putin nu are intenţia de a purta discuţii cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, în timpul vizitei acestuia în Rusia ce va avea loc joi.
Grossi se va deplasa în Rusia pentru a discuta despre crearea unei zone de securitate în jurul centralei nucleare Zaporojie, din sudul Ucrainei.
Centrala Zaporojie, aflată în teritoriul ocupat de forţele ruse, a fost ţinta atacurilor repetate de care părţile beligerante se acuză reciproc, sporind temerile privind un dezastru nuclear.
În ziua în care Zelenski a plecat la Washington, Vladimir Putin se pregătește să susțină un 'discurs important şi substanţial'
București
2°C
Articole Similare

29
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
29

871
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
871

219
ANM anunță zile neobișnuit de calde, dar și o schimbare a vremii - Prognoza meteo pentru weekend și începutul săptămânii viitoare
219

594
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
594

420
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
420

922
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
922

3.620
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
3.620

912
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
912

1.008
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.008

1.746
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
1.746

1.121
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.121

1.436
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.436

1.731
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.731

















Comentează