Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înainte de summitul COP26, prinţul William va anunţa laureaţii premiului Earthshot 2021 pentru mediul înconjurător

News.ro
Printul William, ducesa de Cornwall

Înainte de summitul COP26 pentru combaterea schimbărilor climatice, care începe pe 31 octombrie la Glasgow, prinţul William al Marii Britanii va anunţa duminică seara câştigătorii Earthshot Prize, premiul pentru mediul înconjurător creat pentru a recompensa cele mai bune soluţii la criza climatică, relatează AFP şi dpa.

Prinţul William, duce de Cambridge, a lansat în anul 2020 Earthshot Prize, prin care doreşte să atragă "cele mai luminate minţi" pentru a oferi soluţii la principalele provocări ale mediului înconjurător până în 2030.

Laureaţii din cele cinci categorii (protejarea şi refacerea naturii; curăţarea aerului; revitalizarea oceanelor; construirea unei lumi fără deşeuri; remedierea climatului) vor fi recompensaţi fiecare cu câte un milion de lire sterline (1,17 milioane de euro) pentru a-şi dezvolta proiectele. Aceştia vor fi desemnaţi în cadrul unei ceremonii difuzate de televiziune începând cu ora 19:00 GMT, informează Agerpres.

Într-un scurt videoclip care va fi difuzat în timpul ceremoniei desfăşurate la Alexandra Palace, nordul Londrei, prinţul William va cere societăţii "să se unească pentru a repara planeta", a anunţat Palatul Kensington. El va sublinia că "deciziile pe care alegem sau nu să le luăm în următorii zece ani vor determina soarta planetei pentru următorii mii de ani".

Cântăreţul Ed Sheeran, trupa Coldplay şi rapperul KSI vor cânta la ceremonie, în timp ce actorii Emma Thompson, Emma Watson şi David Oyelowo, precum şi atacantul Liverpool Mo Salah vor înmâna premiile.

Printre membrii juriului care au desemnat câştigătorii premiului Earthshot se numără Sir David Attenborough, actriţa Cate Blanchett şi cântăreaţa Shakira - care vor păşi pe covorul verde la evenimentul organizat la Alexandra Palace.

Printre finalişti figurează şi o fermă din Bahamas ce cultivă corali rezistenţi la încălzirea globală, un fier de călcat alimentat cu energie solară inventată de o adolescentă indiană, un start-up japonez ce activează în tratarea apelor menajere, sau un proiect din Nigeria ce doreşte să furnizeze electricitate sustenabilă şi accesibilă.

Ceremonia are loc cu câteva săptămâni înaintea Conferinţei ONU pentru combaterea schimbărilor climatice (COP26) de la Glasgow, la care vor participa şi regina Elisabeta a II-a, prinţul William şi soţia sa, Kate, precum şi prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, ducesa de Cornwall.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.