Înalt demnitar din guvernul lui Medvedev arestat: Viktor Işaev a fost arestat sub bănuiala de fraudare a grupului petrolier Rosneft

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 28-03-2019

Actualizat: 28-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţia rusă l-a arestat joi pe Viktor Işaev, fost demnitar în guvernul condus de Dmitri Medvedev şi fost vicepreşedinte al Rosneft, sub bănuiala de fraudare a acestui grup petrolier, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Comitetului de anchetă, Svetlana Petrenko, potrivit Reuters, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Lovitură pentru clienții Orange! Ce se întâmplă cu rețeaua

Viktor Işaev este al doilea fost demnitar rus arestat în ultimele zile, după plasarea în arest a lui Mihail Abîzov, fost ministru fără portofoliu acuzat de deturnare de fonduri. El este acuzat că a determinat Rosneft să plătească o chirie supraevaluată pentru o proprietate din Habarovsk, în Extremul Orient rus.

Faptele s-au petrecut în perioada 2014-2017, când Işaev era vicepreşedinte al grupului Rosneft.

Citește și: Concursul muzical internaţional Eurovision 2019 ar putea fi anulat! Care este cauza

Viktor Işaev a fost ministru al dezvoltării în Extremul Orient rus în 2012-2013, iar anterior emisar al Kremlinului în regiune. În perioada 1991-2009 a fost guvernator al regiunii Habarovsk.

Justiţia rusă l-a plasat miercuri în arest preventiv pe un fost ministru considerat un apropiat al lui Dmitri Medvedev şi acuzat de deturnare de fonduri şi de faptul că a profitat de funcţiile sale pentru a forma un grup infracţional.

Citește și: Lovitură pentru Tudor Chirilă! Cum s-a ales artistul cu dosar penal

Potrivit anchetatorilor, Mihail Abîzov, fost ministru fără portofoliu, a deturnat între 2011 şi 2014, cu ajutorul a cinci antreprenori şi responsabili din sectorul energetic, sume depăşind patru miliarde de ruble (aproximativ 55 milioane de euro).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri