Înalt responsabil egiptean asasinat

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 29-01-2014

Actualizat: 29-01-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Generalul Mohamed Said iesea din locuinta lui din Cairo, cand s-a tras asupra lui de pe o motocicleta, acest mod de asasinare devenind deja o „marca” in Orientul Mijlociu.


Serviciul sau de paza si protectie a fost luat prin surprindere. Generalul a fost ranit grav, decedand ulterior la spital. Acest asasinat are loc la o zi dupa ce armata i-a dat acceptul maresalului Abdel Fattah el-Sisi sa candideze la functia de presedinte, pe fondul reprimarii sangeroase de catre politie a oricaror manifestatii ale sustinatorilor fostului sef de stat, Mohamed Morsi.


Un grup jihadist cu baza în peninsula Sinai şi care declară că se inspiră din Al Qaida a revendicat asasinarea unui înalt responsabil al poliţiei marţi la Cairo şi atacul asupra unui gazoduct în peninsulă.


Ansar Beit al-Maqdess /Partizanii din Ierusalim/, un grup de insurgenţi ce atacă de doi ani forţele de ordine în Sinai, a revendicat într-un comunicat postat pe site-uri jihadiste asasinarea generalului de poliţie şi consilier al ministrului de interne, Mohamed Said, împuşcat la Cairo de persoane necunoscute care au fugit pe o motocicletă.


General Said conducea departamentul tehnic al Ministerului de Interne, direct subordonat ministrului Mohamed Ibrahim, care el însuşi a scăpat dintr-un atentat pe 5 septembrie la Cairo revendicat deja de Ansar Beit al-Maqdess, aminteşte AFP.


Adresându-se şefului armatei, mareşalul Abdel Fattah al-Sisi, şi ministrului de interne, grupul jihadist i-a avertizat că 'răzbunarea va veni'.


Militanţii islamişti şi-au intensificat atacurile împotriva forţelor de securitate după ce armata l-a destituit la 3 iulie pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, provenit din rândurile Frăţiei Musulmane.


În paralel, grupul jihadist a revendicat responsabilitatea sa în atacul de luni asupra unui gazoduct ce transportă gaz în Iordania, comis în peninsula egipteană Sinai, al treilea atac de acest gen în mai puţin de o lună.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri