Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet îi cere lui Maduro să-i elibereze pe opozanţii închişi

facebook.com
Venezuela

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a lansat un apel la "eliberarea" opozanţilor venezueleni închişi, potrivit unei declaraţii citite presei vineri seară, la finalul unei vizite de trei zile la Caracas, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

"Lansez un apel autorităţilor să îi elibereze pe toţi cei care sunt deţinuţi sau lipsiţi de libertate pentru că şi-au exercitat drepturile civile în mod paşnic", a spus Michelle Bachelet, vorbind despre opozanţii guvernului Nicolas Maduro aflaţi după gratii.

Michelle Bachelet a mai anunţat numirea a doi delegaţi însărcinaţi cu supravegherea situaţiei drepturilor omului în Venezuela şi a apreciat situaţia umanitară din ţară ca fiind "gravă".

Citește și: Primăria Capitalei ‘taie în carne vie’! Educația rămâne fără bani

"Am ajuns la un acord cu guvernul pentru ca doi responsabili însărcinaţi cu drepturile omului să stea aici", a declarat ea. Mandatul acestora "va fi de a oferi asistenţă şi consiliere, dar şi, cel mai important, de a continua să supravegheze situaţia drepturilor omului în Venezuela".

Vineri, Michelle Bachelet s-a întâlnit vineri cu liderul opoziţiei Juan Guaido, apoi cu preşedintele Nicolas Maduro.

Întâlnirea dintre Michelle Bachelet şi Nicolas Maduro a avut loc la palatul prezidenţial Miraflores, la câteva ore după o întrevedere cu Juan Guaido, pe care 50 de ţări, inclusiv Statele Unite, îl recunosc drept preşedinte interimar al Venezuelei.

''Ea ne-a spus că insistă pe eliberarea prizonierilor politici'', a indicat Juan Guaido.

Citește și: Radu Banciu intervine în războiul dintre Marian Oprișan și ANI: ‘Nici în pânzele albe nu o să îți justifici averea’

Potrivit ONG-ului pentru apărarea drepturilor omului Foro Penal, în închisorile din Venezuela se află închise 700 de persoane din ''motive politice''. Totuşi, guvernul lui Nicolas Maduro respinge termenul de ''deţinuţi politici''.

La rândul său, preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a afirmat vineri că va examina "cu seriozitate" recomandările pe care le va formula Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, după încheierea vizitei sale la Caracas.

"Vom avea criterii diferite, pentru că ele există în toate ţările, dar i-am spus că se poate baza pe mine, în calitate de preşedinte, pentru a examina cu seriozitate sugestiile, recomandările şi propunerile sale", a declarat Nicolas Maduro într-un discurs televizat, după o întrevedere de aproape două ore cu Michelle Bachelet.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.