Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Inaugurarea podului de la Brăila - Adina Vălean: Podul pe care îl inaugurăm astăzi este unul dintre cele mai mari şi sofisticate tehnic din Uniunea Europeană

iru.org
Adina Valean

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a declarat că podul care leagă Brăila de Tulcea este unul dintre cele mai mari şi sofisticate tehnic din Uniunea Europeană şi demonstrează că România are capacitatea de a dezvolta proiecte complexe de infrastructură.

“Mă bucur în mod special să fiu astăzi reprezentantul Comisiei Europene la inaugurarea acestui pod, un proiect românesc de succes, în aceeaşi măsură un proiect european de succes. Noul pod a primit o finanţare de 363 de milioane de euro din partea instituţiilor europene din fondurile de coeziune. Fiecare proiect de infrastructură aduce prosperitate şi confort pentru cetăţeni. Cele aproape 50 de minute economisite în trecerea Dunării prin această nouă conexiune ne aşteptăm să ducă la dezvoltarea economică în regiune, pentru comunitatea de transportatori să aibă un impact pozitiv pentru regiunile Moldova şi Dobrogea”, a declarat Adina Vălean, joi, la inaugurarea podului de la Brăila.

Ea a precizat că acest pod are o importanţă şi în contextul geopolitic al războiului din Ucraina.

“În plus, acest pod are o importanţă sporită în contextul geopolitic actual al războiului din Ucraina. Infrastructura de transporturi din regiunea dunăreană este vitală pentru a îmbunătăţi securitatea la nivelul Uniunii Europene. Capacitatea acestei infrastructuri trebuie sporită şi civil şi militar. Volumele de mărfuri care sunt transportate înspre şi dinspre Moldova şi Ucraina în momentul de faţă sunt de ordinul milioanelor de tone pe lună. La fel, avem nevoie mai mult ca oricând de infrastructură pregătită din punct de vedere al mobilităţii militare. Şi vreau să folosesc această ocazie pentru a mulţumi autorităţilor din România pentru contribuţia avută la dezvoltarea culoarelor solidarităţii, a noilor rute logistice menite să ajute Ucraina şi Moldova să exporte şi să importe mărfuri. Culoarul dunărean rămâne cel mai important, mai ales pentru transportul de cereale. Portul Constanţa este un punct cheie pe aceste noi rute de transport. Comisia Europeană finanţează deja proiecte în România care să îmbunătăţească infrastructura la trecerile de frontieră pe Canalul Sulina, în Portul Constanţa, acestea rămânând proiecte cu beneficii pe termen lung pentru România”, a explicat comisarul european pentru Transporturi.

Adina Vălean a menţionat că acest pod este unul dintre cele mai mari şi sofisticate din Europa.

“Podul pe care îl inaugurăm astăzi este unul dintre cele mai mari şi sofisticate tehnic din Uniunea Europeană şi demonstrează că România are capacitatea de a dezvolta proiecte complexe de infrastructură. Sper ca această capacitate să fie pusă în practică pentru finalizarea şi iniţierea de noi lucrări esenţiale, îndelung aşteptate de comunitatea românilor, cetăţenilor, dar şi de comunitatea de business din România. Avem la dispoziţie în acest moment fonduri ale Uniunii Europene mai mari, mai multe decât oricând, iar nevoile noastre de infrastructură modernă sunt încă foarte mari. România a obţinut de curând bani europeni prin Mecanismul de interconectare al Europei pentru proiecte de infrastructură, 600 de milioane cel mai recent. Aşteptăm în continuare la Comisia Europeană propuneri de proiecte în noile apeluri pentru finanţare, mai sunt poduri de construit pentru România şi îmi exprim convingerea şi totala determinare de a sprijini comunitatea de infrastructură din România pentru a accesa fondurile europene şi a finaliza tipul acesta de proiecte”, a mai declarat Adina Vălean.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.