Consiliul de Securitate al ONU urmează să aibă vineri (28 februarie) o reuniune de urgenţă consacrată evoluţiilor recente din Siria, au indicat mai mulţi diplomaţi, potrivit Agerpres, care citează AFP.
Reuniunea a fost solicitată de SUA, Germania, Regatul Unit, Franţa, Belgia, Estonia şi Republica Dominicană, a precizat ambasadorul Belgiei la ONU.
- CITEȘTE ȘI: Cum să îți protejezi copilul de coronavirus: Măsuri transmise parinților de către UNICEF
Londra anunţase că va cere convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate după ce 33 de soldaţi turci au fost ucişi de trupele siriene, susţinute de Rusia, în provincia Idlib, din nord-vestul Siriei.
''Nu există nicio justificare pentru astfel de ignorare flagrantă a dreptului internaţional sau a decenţei umane fundamentale'', a spus ministrul de externe britanic Dominic Raab.
Turcia a suferit joi pierderi grele, după săptămâni de tensiuni în creştere la Idlib între forţele turce şi cele ale regimului sirian, care s-au înfruntat de mai multe ori de la începutul lunii.
După moartea a cel puţin 33 de soldaţi turci, Rusia, aliată a regimului sirian, a acuzat vineri trupele Ankarei că s-au aflat printre 'unităţile combatante ale grupărilor teroriste'.
Bombardamentele sângeroase de joi ridică la cel puţin 53 numărul militarilor turci ucişi în Idlib începând cu 1 februarie.
În urma pierderilor suferite, Turcia a ameninţat că nu va mai stopa valul de migranţi care încearcă să ajungă în Europa din Orientul Mijlociu.