Încă patru angajaţi de la Serviciul de Evidenţa Persoanelor, internaţi în spital cu COVID-19, la Sibiu

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-04-2020

Actualizat: 24-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

Încă patru angajaţi de la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Sibiu au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19 şi internaţi vineri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan, potrivit Agerpres.

"Ţinând cont de situaţia de la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Sibiu, facem următoarele precizări: în cursul zilei de astăzi au fost finalizate toate cele şapte teste, efectuate în acest caz.

Citește și: Medicul Vasile Astărăstoae denunţă o mare EROARE în gestionarea pandemiei: 'S-a renunțat la o metodă științifică de fundamentare a planului de combatere'

Patru persoane au primit rezultate pozitive în urma testării SARS CoV-2 şi trei persoane rezultate negative. Cele patru persoane confirmate pozitiv sunt internate în cursul zilei de astăzi în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, intrând sub monitorizate şi tratament specific", a explicat Andreea Ştefan.

Potrivit sursei citate, joi, o altă angajată de la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Sibiu a fost confirmată cu COVID-19.

"Conform raportării făcute astăzi, 23.04.2020 ora 16,00, au primit rezultatele testelor pentru două persoane. O persoană a primit rezultat pozitiv, o persoană a primit negativ", a declarat, joi, prefectul Mircea Creţu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri