Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încă trei poliţişti, pe lângă Derek Chauvin, au fost inculpaţi pentru moartea lui George Floyd

CNBC
George Floyd

Justiţia americană a anunţat vineri că, pe lângă poliţistul Derek Chauvin, a inculpat încă trei colegi ai acestuia în dosarul decesului afroamericanului George Floyd, pentru ''încălcarea drepturilor constituţionale'' ale acestuia din urmă, informează AFP, potrivit Agerpres.

Derek Chauvin a fost deja găsit vinovat şi îşi va primi verdictul pe 25 iunie. Pe 25 mai anul trecut, la Minneapolis, în timp ce-l reţinea pe Floyd pentru folosirea de bani falşi, l-a imobilizat presând cu genunchiul gâtul acestuia şi afroamericanul a murit asfixiat.

Ceilalţi trei poliţişti care se aflau la faţa locului, Tou Thao, J. Alexander Kueng şi Thomas Lane sunt acum acuzaţi de justiţie pentru complicitate la crimă, întrucât nu au intervenit să-l oprească pe Derek Chauvin, toţi cei patru fiind în plus inculpaţi pentru că nu i-au acordat lui Floyd primul ajutor.

Cei trei poliţişti vor fi judecaţi în luna august, alături de Chauvin, care riscă astfel încă o sentinţă, în plus faţă de cea din 25 iunie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.