DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Încă un ciclon urmeză să lovească sud-estul Indiei, al doilea în ultimele 4 luni

www.pixabay.com
ciclon

- Ploi abundente au fost raportate duminică de-a lungul coastei de sud-est a Indiei pe măsură ce o furtună tropicală formată deasupra Golfului Bengal se apropie de uscat, la doar patru luni după ce un alt ciclon a lovit regiunea, provocând pagube importante, informează DPA.

Ciclonul Gulab urmează să lovească coastele statelor Odisha şi Andhra Pradesh în jurul miezului nopţii (19.30 GMT), însoţit de vânturi cu viteze de până la 95 de kilometri pe oră, potrivit unui buletin al Departamentului Indian de Meteorologie.

Evacuări au loc loc în prezent în şapte districte administrative din Odisha, iar echipele de asistenţă şi salvare au fost mobilizate, a declarat şeful serviciilor de gestionare a dezastrelor din Odisha, Pradeep Jena.

Mii de peroane sunt mutate în adăposturi şi în alte locaţii sigure, în timp ce altele au fost sfătuite să evite râurile şi canalele şi să rămână acasă.

Administraţiile districtuale din statul vecin Andhra Pradesh au luat măsuri similare în aşteptarea ciclonului.

Cicloanele se formează adesea deasupra Golfului Bengal între lunile aprilie şi noiembrie, provocând distrugeri şi inundaţii pe scară largă în zonele de coastă indiene.

Un ciclon mai puternic, Yaas, a afectat regiunea în luna mai. Cel mai grav ciclon din regiune a lovit Odisha în 1999, provocând moartea a 10.000 de persoane şi lăsând alte 15 milioane fără adăpost, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.