Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încă un land austriac a anunțat măsuri mai stricte împotriva răspândirii coronavirusului, pe fondul creşterii incidenţei

facebook.com
izolare coronavirus

Austria Inferioară a devenit cel de-a şaselea land austriac care a anunţat reguli mai stricte pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, pe fondul creşterii numărului de infectări cu coronavirus, transmite luni dpa.

Începând din 8 noiembrie, doar persoanele care s-au vindecat de COVID-19 ori s-au vaccinat împotriva acestei boli vor avea acces în restaurante, baruri şi la evenimente mai ample, au anunţat autorităţile, potrivit Agerpres.

Aceasta înseamnă că un test negativ la infecţia cu coronavirus nu va mai fi suficient.

În multe locuri va fi obligatorie purtarea unei măşti de protecţie de tip FFP2, de pildă în centre comerciale şi pieţe închise.

De asemenea, vor fi intensificate controalele.

Vineri, landurile Tirol, Austria Superioară şi Carinthia, iar anterior Stiria şi Viena au impus sau anunţat măsuri similare.

Scopul este de a preveni suprasolicitarea spitalelor, unde numărul pacienţilor infectaţi cu coronavirus a crescut semnificativ.

Landurile austriece impun, astfel, măsuri mai stricte decât cele indicate până acum de guvernul federal.

Primarul Vienei, Michael Ludwig, a cerut reguli uniforme la nivel întregii ţări.

Landurile Burgenland, Salzburg şi Vorarlberg nu şi-au anunţat deocamdată intenţia de a înăspri restricţiile pentru nevaccinaţi.

Austria a raportat duminică 5.684 de cazuri noi de infectare în precedentele 24 de ore, după ce în urmă cu o săptămână numărul lor era de 3.624.

Incidenţa pe şapte zile a ajuns la 362,4 de cazuri noi la 100.000 de locuitori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.