Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încă un motiv pentru a pune tunurile pe Viktor Orban: Este acuzat că ar fi folosit un program israelian pentru spionarea jurnaliștilor

Viktor Orban

Opoziţia ungară şi mai multe organizaţii de presă au cerut luni guvernului condus de Viktor Orban clarificări asupra presupusei spionări a jurnaliştilor prin intermediul programului informatic israelian Pegasus, dezvăluită duminică de o investigaţie atribuită unor mass-media internaţionale.

Potrivit portalului ungar de investigaţii Direkt36, citat de agenţia EFE, programul Pegasus a fost folosit în Ungaria pentru spionarea mai multor jurnalişti, proprietari ai unor mass-media, avocaţi şi fotografi, transmite Agerpres.ro.

''Am descoperit în timpul investigaţiilor probe indirecte care arată că în spatele operaţiunilor secrete există entităţi statele ungare'', menţionează Direkt36, care estimează la aproximativ 300 numărul persoanelor spionate în Ungaria cu ajutorul acestui software comercializat de compania israeliană NSO Group.

Conform aceluiaşi portal, analiza telefoanelor mobile a cel puţin doi jurnalişti ungari sugerează că aceştia au fost spionaţi cu programul Pegasus, care este introdus de la distanţă în smartphone-uri şi accesează datele acestuia şi convorbirile purtate.

''Dacă acest lucru s-a întâmplat, ar fi inacceptabil, revoltător şi ilegal'', a reacţionat Federaţia Ungară a Jurnaliştilor, care, la fel ca opoziţia ungară, a cerut guvernului să lămurească dacă şi în ce scop este implicat într-o asemenea operaţiune.

Într-o primă reacţie transmisă de agenţia ungară MTI, un responsabil al partidului de guvernământ Fidesz, Janos Halasz, a declarat că ''relatările publicate de presa de stânga sunt nefondate şi menite doar să alimenteze sentimentele politice''.

Conform unei investigaţii publicate duminică de 17 mass-media internaţionale, printre care Washington Post, Wall Street Journal, CNN, Le Monde, France 24, AFP, The Guardian, Die Zeit sau El Pais, numeroase guverne au folosit programul Pegasus în acţiuni de spionaj, inclusiv împotriva unor politicieni, jurnalişti sau activişti.

Autorii investigaţiei vorbesc şi despre o listă cu circa 50.000 de telefoane mobile posibile ţinte ale folosirii acestui program, din care mai puţin de 1.000 au fost identificate şi cel puţin 37 ar fi fost infiltrate efectiv, admiţând încă că nu au reuşit încă să elucideze de unde provine lista, care este obiectivul elaborării ei şi câte contacte au fost efectiv monitorizate.

Scandalul Pegasus a provocat acum o dezbatere şi în mediul politic israelian, deşi nu este prima dată când se dezvăluie că acest program este folosit de diferite guverne în acţiuni de spionaj, fiind în trecut menţionat inclusiv în cazul asasinării jurnalistului opozant saudit Jamal Khashoggi sau în spionarea opozanţilor catalani de către guvernul spaniol.

Un parlamentar al partidului liberal israelian Meretz, Mossi Raz, a cerut guvernului condus de Naftali Bennett să sisteze exporturile companiei NSO Group către ţările nedemocratice, relatează Reuters. În schimb, un alt membru al aceluiaşi partid, Yair Golan, fost adjunct al comandantului armatei, a declarat că relatările apărute ''par tendenţioase, cu o motivaţie comercială'' şi a ţinut să menţioneze că există în lume şi alţi producători de astfel programe de spionaj.

Cât despre compania NSO Group, aceasta s-a apărat afirmând că produsele sale sunt vândute agenţiilor guvernamentale de informaţii şi de aplicare a legii verificate ca având drept activitate combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.