Încă un oraș din România va avea metrou

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 03-01-2015

Actualizat: 03-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a explicat că în 2015 ar putea începe construcția unei magistrale de metrou în Timișoara, care va avea drept scop fluidizarea traficului la suprafață.

Metroul din Timişoara ar putea avea cinci staţii: Gara de Nord, Iulius Mall, Gara de Est, Grădina Zoologică, Aeroport, a declarat Nicolae Robu, primarul oraşului Timişoara. Acesta spune că soluţia mutării transportului urban în subteran este singura soluţie viabilă pentru oraş, informează Mediafax.

„Municipiul Timişoara este rupt în două la ora actuală de liniile de tren. Situaţia creează mari disfuncţii, întrucât numărul de traversări ale acestor linii este foarte redus –două subtraversări şi două treceri la nivel- sensibil mai redus chiar decât numărul trecerilor peste Bega, la rândul lor departe de a fi suficiente”, arată Nicoale Robu. Acesta spune că are trei soluţii pentru rezolvarea problemei transportului în Timişoara: ridicarea liniilor de tren pe estacadă, mutarea liniilor de tren în afara oraşului sau ducerea liniilor de tren în subteran.

Edilul arată că Primăria Timişoara a realizat o analiză din perspectivă tehnică, economică, estetică, funcţională, dar şi din punct de vedere al dezvoltării urbane , iar concluzia acestei analize este că transportul subteran este „soluţia optimă” pentru transport pentru Timişoara.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri