DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Încă un post de știri: ”Stelian Tănase vrea să facă TVR 1 post de știri”

tvr
"Conducerea SPUSTV susţine poziţia membrilor Comitetului Director al SRTV, care s-au opus initiaţivei de a transforma TVR 1 (ce are profil generalist, n.r.) într-un canal de nişă - post de ştiri de la 1 septembrie - şi de a face din TVR 2 un amestec de emisiuni de pe mai multe canale. Sperăm că cei care au dat dovadă de profesionalism să continue să ia decizii, nu la comanda vreunui preşedinte - director general, ci de fiecare dată să o facă în scopul creşterii audienţei şi importanţei TVR şi în interesul angajaţilor ei", se spune în comunicatul de presă remis de Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), principalul sindicat din Societatea Română de Televiziune (SRTv). Contactat miercuri, Stelian Tănase a susţinut iniţial că această informaţie "este falsă", precizând totuşi că există o discuţie mai veche în SRTv privind definirea mai clară a principalelor două televiziuni din portofoliul SRTv - TVR 1 de TVR 2. "Este o discuţie veche, în sensul în care s-a discutat dacă TVR 1 şi TVR 2 să capete personalitate distinctă sau să fie tot aşa, la fel. Şi mâine, la Consiliul de Administraţie, pentru că nu se poate face o schimbare de strategie editorială decât cu aprobarea CA, se va discuta, pe lângă alte puncte, şi acest punct", a declarat Stelian Tănase. Întrebat dacă membrii Comitetului Director, din care face parte şi el, au respins propunerea de transformare a TVR 1 în televiziune de ştiri, Stelian Tănase a răspuns: "Nu s-a respins nimic. Se discută în Consiliul de Administraţie, pentru că numai Consiliul de Administraţie poate să decidă schimbarea strategiei TVR. Nu ai voie ca director sau Comitet Director să faci această schimbare. Deci trebuie automat să meargă în Consiliul de Administraţie". Pe de altă parte, întrebat dacă el personal crede că TVR 1 ar trebui să fie centrată pe zona de ştiri, Stelian Tănase a spus că nu crede asta. "La Realitatea, unde eram, eu făceam documentare". Întrebat care este propunerea făcută de el în privinţa TVR 1 şi TVR 2, Tănase a spus că nu a propus nimic. "Şedinţa (Comitetului Director, n.r.) a fost condusă de Cristian Zgabercea, nu de Stelian Tănase", a spus Tănase. În cele din urmă, Stelian Tănase a recunoscut că există o propunere ca TVR 1 să se transforme într-o televiziune de "News & Current Affairs", iar TVR 2 să funcţioneze ca televiziune generalistă. "Canalul 1 să se transforme într-un news and current affairs - ăsta e un format de la BBC - şi al doilea ca să fie un canal generalist. Dar această discuţie a fost propusă în TVR de acum şase luni de doamna Irina Radu (directorul de programe al TVR, n.r.), nu de Stelian Tănase. Eu mi-am însuşit-o, ca să zic aşa, iar noi o discutăm de şase luni tot timpul", a mai spus Stelian Tănase. Discuţia privind diferenţierea profilului TVR 1 de cel al TVR 2 vine după ce, în urmă cu aproximativ două săptămâni, Stelian Tănase a cerut şefilor de departamente din TVR să facă propuneri pentru desfiinţarea unor posturi, acţiune pe care SPUSTV, sindicatul reprezentativ din TVR, o consideră "profund ilegală şi imorală". Situaţia în TVR a fost în ultimele săptămâni foarte tensionată, ca urmare a unei decizii a Comitetului Director al instituţiei, din care face parte şi Stelian Tănase, de reducere a timpului de lucru al salariaţilor şi, implicit, a câştigurilor lor salariale cu 20%. După această decizie, salariaţi ai TVR au intrat în grevă japoneză şi au protestat în mod repetat în curtea Televiziunii Române din Bucureşti, dar şi în studiourile teritoriale ale televiziunii. Pe 25 iunie, însă, Consiliul de Administraţie al TVR, din componenţa căruia face parte şi Stelian Tănase, a respins planul de reducere a timpului de lucru al salariaţilor de la 8 la 6 ore şi a câştigurilor lor salariale cu 20%, după cum au declarat la momentul respectiv surse din Televiziunea Română. sursa: mediafax.ro  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.