Încă un responsabil din guvernul bulgar demisionează, în contextul controversei privind achiziţia de apartamente subevaluate

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 26-03-2019

Actualizat: 27-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul adjunct al energiei din Bulgaria, Krasimir Pârvanov, şi-a prezentat marţi demisia, a anunţat Ministerul Energiei de la Sofia, citat de BTA, ce precizează că este vorba despre unul dintre responsabilii din guvernul condus de Boiko Borisov care ar fi cumpărat apartamente sub preţurile pieţei, potrivit agerpres.ro.

Titulara Justiţiei, Ţeţka Ţaceva, şi ministrul adjunct al sporturilor şi tineretului Vania Koleva au demisionat de asemenea sâmbătă, în urma aceluiaşi scandal.

Serviciul de presă al guvernului a menţionat ulterior marţi că Pârvanov a fost eliberat din funcţie la ordinele premierului Borisov.

Citește și: Imagini șocante! Aici și așa se prepară mâncare pentru bolnavii unui spital de oncologie, dar și pentru copiii din grădinițe

La 22 martie, Comisia de combatere a corupţiei şi parchetul Curţii de casaţie au anunţat că lansează anchete împotriva vicepreşedintelui formaţiunii guvernamentale GERB, Ţvetan Ţvetanov, a preşedintelui comisiei parlamentare pentru cultură, Vejdi Raşidov, a ministrului justiţiei şi a ministrului adjunct al sporturilor, care au achiziţionat apartamente de lux subevaluate la Sofia de la aceeaşi societate, Arteks Engineering.

Citește și: Sumă uriașă! Cât ne-a costat vizita premierului Viorica Dăncilă în SUA – S-a aflat

Preşedinta parlamentului bulgar, Ţveta Karaianceva, a declarat la rândul său că forul de decizie al GERB va lua o decizie cu privire la viitorul lui Ţvetanov în cadrul unei şedinţe prevăzute pentru miercuri, la revenirea acestuia dintr-o vizită în SUA. Ea a dat asigurări în faţa presei că partidul nu este divizat şi toţi exponenţii săi susţin transparenţa.

Karaianceva a mai remarcat, comentând scandalul imobiliar, că dezvăluirea, în aceste momente, a unor lucruri întâmplate cu mai mult timp în urmă semnalează un start turbulent al campaniei electorale.

Citește și: S-a votat! Dispare ora de vară! Când se aplică, de fapt, măsura

În ce o priveşte, lidera Partidului Socialist Bulgar (BSP, de opoziţie), Kornelia Ninova, a afirmat într-o conferinţă de presă la sediul partidului său că, şi presupunând că Ţvetanov va pleca din funcţie, "va fi înlocuit de un alt Ţvetanov". "Este perpetuat acelaşi model", a punctat ea, indicând faptul că, în opinia BSP, singura cale democratică de a schimba actualul curs o reprezintă alegerile anticipate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri