Încăierare cu iz penal! Doi bărbați au fost bătuți pe terasa unui casino din Brașov

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 25-06-2023

Actualizat: 25-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Un bărbat de 37 de ani este cercetat penal după ce a agresat, duminică dimineața, alți doi bărbați care se aflau pe terasa unui casino din Brașov.

Agresiunea a avut loc în Brașov, în jurul orei 04.20.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați că, în fața unui casino, situat pe strada Alexandru Vlahuță, din municipiul Brașov, o persoană a generat o altercație cu alte persoane din zonă.

Echipajul de poliție sosit la fața locului a identificat persoana recalcitrantă, un bărbat de 37 de ani, bănuită că a agresat fizic doi bărbați ce se aflau pe terasa casinoului.

Cercetările sunt în curs de desfășurare, urmând a se dispune măsurile legale față de persoana bănuită.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri