INCENDIAR Fostul şef al Poliţiei Române, pus sub urmărire penală de DNA! Lista de ACUZAŢII

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 27-06-2018

Actualizat: 27-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul şef al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, a fost pus oficial sub urmărire penală de DNA.

Citeşte şi: Fostul şef al Poliţiei Române, după patru ore de audieri la DNA: 'Am dat informaţii complete. Voi merge până în pânzele albe să-mi demonstrez nevinovăţia'

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupțieiau dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecții:

IONIȚĂ ALEXANDRU-CĂTĂLIN, la data faptelor șeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Sectorului 1 București, în prezent chestor principal de poliție,sub aspectul comiterii infracțiunilor de:

- trafic de influență,

- fals în declarații, în formă continuată,

DINU PETRUȚA sub aspectul comiterii infracțiunii de cumpărare de influență.

Prezentul dosar penal a fost constituit în anul 2018.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. Suspectul Ioniță Alexandru-Cătălin, în perioada 2009 – 2010 când îndeplinea funcția de șef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Sectorului 1 București, a pretins de la suspecta Dinu Petruța (persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 18 hectare, în localitatea Popești-Leordeni, județul Ilfov)cedarea cu titlu gratuit a unei suprafețe de 4 hectare din suprafața respectivă,promițând în schimb că îi va determina pe funcționarii publici cu atribuții în acest senssă urgenteze finalizarea procedurii de punere în posesie.

În aceste împrejurări, suspecta Dinu Petruța a promis cedarea cu titlu gratuit a celor 4 hectare de teren suspectului Ioniță Alexandru-Cătălin.

Ca urmare a demersurilor făcute de suspect, la data de 03 decembrie 2010, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului Ilfov a emis titlul de proprietate în favoarea suspectei Dinu Petruța și a altor trei persoane asupra a 18,17 hectare.

Ulterior, la data de 19 martie 2015, persoanele beneficiare ale terenului au vândut întreaga suprafață suspectului Ioniță Alexandru-Cătălin și unei alte persoane din familia acestuia.

Conform înțelegerii anterioare, cumpărătorii au achitat doar prețul de 70.000 de euro pentru suprafața de 14 hectare (prețul convenit fiind de 5.000 euro/hectar), restul de 4,17 hectare fiind cedate cu titlu gratuit.

2. În declarațiile de avere din perioada 2015 – 2018, suspectul Ioniță Alexandru-Cătălin a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la terenul în cauză, de fiecare dată menționând doar o suprafață de18.174 m2 (1,8 hectare), adică 10% din suprafața reală dobândită.

Suspecțilorli s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", anunţă DNA.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri