Extincția în masă de la sfârșitul Triasicului, produsă în urmă cu aproximativ 201 milioane de ani, este asociată cu erupții vulcanice uriașe legate de destrămarea supercontinentului Pangeea, relatează Mediafax.
Aceste erupții au eliberat cantități enorme de dioxid de carbon în atmosferă, ceea ce a dus la o creștere a temperaturilor globale cu aproximativ 5 până la 10 grade Celsius, arată ScienceDaily.
Pe măsură ce planeta s-a încălzit, pădurile dominate de arbori s-au prăbușit. Ferigile au ocupat rapid peisajele afectate, răspândindu-se pe suprafețe vaste din ceea ce este astăzi nord-vestul Europei și formând medii asemănătoare savanei.
Ferigile au alimentat un cerc vicios al incendiilor
Un nou studiu realizat de o echipă internațională de geologi sugerează că aceste regiuni dominate de ferigi erau extrem de vulnerabile la incendii. Ferigile însele ar fi furnizat o mare parte din combustibilul care a alimentat flăcările.
Analizând sedimente, cărbune fosil, compuși produși de fumul incendiilor, precum și polen și spori fosili, cercetătorii au identificat o creștere bruscă a activității incendiilor în timpul extincției în masă de la sfârșitul Triasicului, acum aproximativ 201 milioane de ani.
Potrivit studiului, încălzirea globală și dispariția pădurilor au favorizat extinderea ferigilor, iar acestea au furnizat cantități mari de material uscat care a alimentat noi incendii. După fiecare incendiu, ferigile reveneau rapid și ocupau și mai mult teren, creând un cerc vicios.
„Ferigile au reacționat la incendii și au furnizat combustibilul care a întreținut flăcările, declanșând incendii repetate de proporții. A fost o lume cu adevărat infernală”, a concluzionat unul dintre cercetători.
O lecție pentru prezent în contextul schimbărilor climatice
Autorii studiului spun că rezultatele oferă și o lecție pentru prezent: combinația dintre schimbările climatice, defrișări și răspândirea speciilor oportuniste poate crea condițiile perfecte pentru incendii devastatoare.
