Incendiu a izbucnit în zona Vadu din judeţul Constanţa: Au ars 100 de hectare de vegetaţie VIDEO

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 17-10-2020

Actualizat: 17-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un nou incendiu a izbucnit în zona Vadu din judeţul Constanţa, la sfârşitul acestei săptămâni, iar până în prezent au ars 100 de hectare de vegetaţie. În urmă cu câteva zile, 400 de hectare de vegetaţie au ars în zona respectivă, potrivit news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii intervin cu două autospeciale şi 15 oameni, dintre care cinci au venit din timpul liber, pentru stingerea focului din zona Vadu.

Vezi și: Românii şi-au schimbat priorităţile în pandemie - Înmatriculările auto s-au prăbuşit faţă de anul trecut

Incendiul a izbucnit vineri, iar de atunci şi până la ora transmiterii acestei ştiri au ars peste 100 de hectare de vegetaţie. Pompierii continuă intervenţia pentru stingerea flăcărilor.

Un alt incendiu în zona Vadu a izbucnit miercuri, acesta fiind stins după 18 ore. Au ars atunci 400 de hectare de vegetaţie, intervenţia fiind îngreunată şi de faptul că zona era mlăştinoasă şi greu accesibilă.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri