DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Incendiu uriaș într-un bloc din Iaşi: Zeci de persoane au fost evacuate

DC News
pompier incendiu incendii

Cincizeci de persoane au fost evacuate, luni seară, dintr-un bloc din municipiul Iaşi, în urma unui incendiu, mai multe echipaje de pompieri fiind trimise la faţa locului, anunță news.ro.

Incendiul se înregistrează într-un bloc din cartierul ieşean Tătăraşi. O persoană a sunat la 112, semnalând o cantitate mare de fum pe casa scării.

Cincizeci de persoane au fost deja evacuate din blocul respectiv, dar deocamdată nu au fost semnalate victime.

”Se pare că incendiul a pornit de la un tablou electric la etajul 9. Acţiunea este în desfăşurare, nu sunt victime”, au declarat, pentru News.ro, reprezentanţii ISU Iaşi.

La faţa locului au fost trimise trei autospeciale de intervenţie şi stingere, o autoplatformă de salvare de la înălţime, dar şi un echipaj de descarcerare.

De asemenea, a fost mobilizată o autospecială pentru transport victime multiple şi un echipaj de prim-ajutor calificat.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.