Pompierii din Buzău intervin, marţi seară, pentru lichidarea unui incendiu care a izbucnit la un centru de colectare a PET-urilor, cu risc de extindere la alte imobile. Intervenţia este îngreunată din cauza vântului care suflă cu putere. Au ars deja două maşini, dar nu sunt semnalate victime, informează News.ro.
"Incendiul se manifestă la un depozit de materiale reciclabile din Zona Industrială. Focul se manifestă pe o suprafaţă de circa 1.500 de metri pătraţi, s-a extins şi la 2 TIRuri din apropiere, care erau încărcate cu materiale reciclabile. La faţa locului intervin 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul ISU Buzău, o autoscară mecanică şi o ambulanţă SMURD. Mai sunt pe drum 4 cisterne cu apă de la Primăria Buzău şi 2 autospeciale de la ISU Prahova. A existat risc de propagare la o hală din apropiere, însă a fost eliminat. La acest moment, incendiul este localizat iar pompierii intervin pentru stingerea lui", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vlăduţ Pârvu.
Citește și: VIDEO - Alertă la Marea Neagră: doi scafandri se află în stop cardio-respirator; medicii îi resuscitează
La faţa locului a ajuns, marţi seară, şi prefectul judeţului Buzău, Silviu Iordache.
"Arde un depozit de materiale reciclabile a unui reciclator. Au intervenit autospeciale de la ISU, de la URBIS, de la Mizil şi Rm.Sărat. Nu sunt vicime. Materialul care arde e plastic şi hârtie. Nu sunt riscuri ca incendiul să se mani extindă", a declarat prefectul.
Întrebat dacă fumul negru ar putea genera o poluare în municipiul Buzău, Iordache a declarat: "Fumul nu se duce către municipiu. Se duce spre zona de sud a judeţului, probabil către Spătaru. A fost emis mesaj RO ALERT. Era o linie de gaz care trecea pe câmp, dar a fost asigurată şi nu e risc de explozie".
Sursa care a generat incendiul urmează a fi stabilită de anchetatori, a mai precizat prefectul de Buzău.