Incendiu devastator în Tecuci: Un bărbat, grav rănit după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări

Autor: Diana Pană

Publicat: 04-04-2025 11:16

Actualizat: 04-04-2025 14:16

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Un bărbat de 67 de ani a fost rănit, vineri, după ce locuinţa sa din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, a fost cuprinsă de flăcări. El a suferit arsuri pe 55% din suprafaţa corpului, informează news.ro.

Potrivit ISU Galaţi, pompierii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la producerea unui incendiu la o locuinţă din municipiul Tecuci. Salvatorii au intervenit cu 3 autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD.

În locuinţă se afla un bărbat de 67 de ani care a suferit arsuri pe 55% din suprafaţa corpului.

El a fost scos de vecini până la sosirea forţelor de intervenţie şi este transportat la Spitalul municipal Tecuci.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea unui lichid inflamabil (benzina/motorină) pentru aprinderea focului.

În urma incendiului, au ars aproximativ 70 mp.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri