DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Incendiu în incinta Mănăstirii Paltin- Petru Vodă: A fost afectată o casă în care locuiesc măicuţele

alerta

Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la o mănăstire de maici din judeţul Neamţ, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, Adrian Rotaru. Potrivit acestuia, incendiul a avut loc la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă din comuna Poiana Teiului, focul afectând una dintre casele în care locuiau măicuţele, conform Agerpres.

ISU a trimis la faţa locului trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi un echipaj de acordare a primului ajutor medical. "Incendiul se manifesta la parterul unei case de locuit, într-o cameră, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi. Incendiul este localizat", a afirmat Rotaru.

Mănăstirea Paltin - Petru Vodă, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este ctitoria părintelui arhimandrit Justin Pârvu, considerat unul din marii duhovnicii ai României, supranumit Duhovnicul Neamului. Mănăstirea, care se află la 35 de kilometri distanţă de oraşul Târgu-Neamţ şi care adăposteşte o obşte de peste 150 de maici, a fost iniţial aşezământ social-filantropic al Mănăstirii Petru Vodă, în timp obţinând şi titlul de mănăstire.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.