Pompierii intervin marți dimineața pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o garsonieră dintr-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 30 de locatari au fost evacuați.
ISU Vâlcea anunță că incendiul a izbucnit la o garsonieră de pe strada Decebal.
La fața locului se intervine cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Incendiul a cuprins o garsonieră în care se află multe deșeuri depozitate, cu degajări mari de fum, dar nu există risc de extindere la alte locuințe.
Au fost evacuate aproximativ 30 de persoane, iar proprietarul garsonierei a ieșit singur din locuință.
Până în acest moment, nu sunt victime.
Intervenția este în desfășurare.
Comentează