Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incendiu la locomotiva unui marfar, care tracta 22 de vagoane încărcate cu motorină

Mediafax
incendiu locomotiva

Locomotiva unui tren de marfă, compus din 22 de vagoane încărcate cu motorină, a luat foc, miercuri după-amiază la 200 de metri de gara din Oradea. Incendiul a fost stins de către pompieri, înainte ca flăcările să se propage la restul garniturii, potrivit news.ro.

Potrivit ISU Bihor, incendiul a fost anunţat, miercuri, la ora 13:57, la locomotiva unui tren de marfă care se deplasa pe direcţia Oradea- Cluj.
Compartimentul motor al locomotivei a luat foc în timp ce garnitura, compusă din 22 de vagoane încărcate cu motorină, se afla la aproximativ 200 de metri de gara Oradea.
”La faţa locului au fost mobilizate de urgenţă echipajele Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială tip ABROLL, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi ambulanţa SMURD a subunităţii. Până la sosirea forţelor de intervenţie, mecanicul a decuplat locomotiva de restul vagoanelor şi a acţionat cu două stingătoare asupra focarelor. Ajunşi în cel mai scurt timp la locul intervenţiei, pompierii militari au reuşit să localizeze rapid incendiul, care se manifesta la compartimentul motor, lichidând complet focarele în jurul orei 14:20”,  informează ISU Bihor.
La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii acţionează pentru înlăturarea efectele negative ale evenimentului. Cauza producerii incendiului nu a fost stabilită încă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.