Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INCENDIU la mall: Numărul morților a urcat la cel puțin 37 de persoane, sunt zeci de dispăruți / IMAGINI TERIBILE din Rusia / UPDATE

Cel puţin 37 de persoane şi-au pierdut viaţa duminică într-un centru comercial din Kemerovo, un oraş industrial din Siberia de Vest, a transmis agenţia publică rusă TASS, citând mai mulţi anchetatori, scrie AFP.

"Până în prezent, putem confirma moartea 37 de persoane în incendiul de la centrul comercial din Kemerovo", a informat Comitetul de Ancheta din Rusia, citat de TASS.

Un bilanţ iniţial stabilit de Comitetul de Anchetă anunţase cinci morţi, dintre care un copil, şi circa 30 de răniţi.

Incendiul a izbucnit la treilea şi la ultimul etaj al unui centru comercial situat în mijlocul oraşului, potrivit biroului local al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă.

Dotat cu o saună, mai multe săli de cinema şi restaurante, precum şi cu o sală de bowling, centrul comercial era foarte frecventat duminica, mai scrie AFP.

UPDATE

Cinci persoane, între care un copil, au murit duminică într-un incendiu la un centru comercial din Kemerovo, un oraş industrial din Siberia de Vest, a anunţat Comitetul de Anchetă din Rusia, într-un comunicat citat de AFP.

Conform celor mai noi informaţii, "cinci persoane - trei femei, un copil şi un bărbat - au murit" în incendiul de la acest centru comercial, situat pe una din străzile principale din Kemerovo, se menţionează în comunicat.

Citește și: Veste IMENSĂ pentru mii de şoferi: Cum pot scăpa de sancţiunile poliţiştilor – totul e LEGAL

"32 de persoane au cerut ajutor medicale, iar 30 dintre ele au fost spitalizate", conform aceleiaşi surse.

Conform primelor elemente ale anchetei, incendiul a izbucnit într-o sală de cinema şi a distrus peste o mie de metri pătraţi din centrul comercial, iar circa 200 de persoane au fost evacuate, conform mass-media ruse.

Într-o informare iniţială, Comitetul rus de Anchetă transmisese că cel puţin patru persoane, dintre care trei copii, au murit în incendiu.

Citește și: Ce pensie primește, de fapt, Tânțăreanu și ce face cu ea: Nu i-ar ajunge nici pentru medicamente

Știrea inițială

Cel puţin patru persoane au murit, trei fiind copii, iar alte câteva zeci au fost rănite în urma unui incendiu dintr-un centru comercial în Siberia, scrie BBC.

Focul a izbucnit la etajul al patrulea al clădirii Winter Cherry din oraşul Kemerovo, conform site-ului de ştiri rus Sputnik citat de BBC.

Citește și: Rareș Bogdan nu a mai apărut la Realitatea Tv de câteva zile! Ce s-a întâmplat cu jurnalistul și ce plănuiește

În videoclipurile postate pe reţelele sociale se poate vedea cum iese fum de la geamuri iar pompierii evacuează zona.

De asemenea, pot fi văzute persoane care se aruncă de la geam pentru a scăpa de flăcări.

Citește și: Gigi Becali dă un nou tun: Suma colosală pe care o va putea încasa patronul Stelei

Trei copii şi o femeie au decedat.

Un reprezentant al Comitetului pentru Investigaţii din Rusia, Svetlana Petrenko, a declarat că 26 de persoane au fost tratate sau transportate la spital pentru îngrijiri.

Citește și: Fosta soție a lui Andrei Gheorghe rupe tăcerea: Ce s-a întâmplat când au vorbit ultima dată

Incendiul a început în partea clădirii care cuprinde şi un complex de agrement şi un cinematograf, crescând astfel şansele ca mai mulţi copii să se afle printre victime.

Zeci de oameni au fost evacuaţi în cadrul unei operaţiuni de salvare în care sunt implicați 230 de pompieri și 50 de autospeciale. Cauza incendiului este deocamdată necunoscută, dar autorităţile au lansat o investigaţie.

Citește și: SCANDALUL care i-a rotunjit conturile: Laura Lavric pune mâna pe o sumă imensă de bani- De la cine îi va primi .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.