Un incendiu puternic a izbucnit, luni, la o casă şi la un spaţiu comercial din comuna Băceşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, potrivit Agerpres.
Detaşamentul de pompieri Vaslui şi Garda II Negreşti au intervenit cu patru autospeciale şi echipaje specializate, iar la sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul unui spaţiu comercial şi al unei mori, existând pericolul de extindere la două locuinţe.
"S-a acţionat pe două sectoare de intervenţie, primul sector, pentru limitarea şi lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecţia bunurilor aflate în pericol. După aproximativ patru ore şi jumătate incendiul a fost lichidat. Nu au fost înregistrate persoane rănite sau intoxicate. Au ars aproximativ 300 metri pătraţi acoperiş din tablă pe astereală din lemn, piese de mobilier, diverse bunuri electrice şi electronice, două vitrine frigorifice, două lăzi frigorifice, documentele firmei şi mărfuri. S-au degradat aproximativ 260 metri pătraţi pereţi din BCA şi OSB, dozatoare şi alte dispozitive electrice. Valoarea bunurilor distruse şi degradate însumează circa 200.000 lei. Au fost salvate o locuinţă învecinată şi jumătate din locuinţa proprietarului, şase butelii încărcate cu GPL, un tub încărcat cu CO2 şi o magazie de lemne", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Pompierii au stabilit drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului efectul termic al curentului electric.
Incendiu la o casă şi la un spaţiu comercial; pompierii au evaluat pagubele la 200.000 de lei
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

361
DOCUMENT - Coșul minim „pentru un trai decent” într-o familie cu 2 adulți și 2 copii ar putea fi modificat: Senatorii au analizat o primă variantă
361

26
Tânăr reținut după ce au fost găsite asupra lui droguri, bani și un briceag
26

68
Accident grav pe șantier: Tânăr căzut de la înălțime, în comă la spital
68

1.097
MAI avertizează: Imagine falsă cu polițiști 'eroi', parte dintr-o strategie de influențare online
1.097

3.273
Descinderi în forță la 'mafia deșeurilor': Zeci de firme vizate și prejudiciu de peste 237 milioane lei. Care era mecanismul
3.273

1.310
Cine absoarbe şocul economic declanșat de criza carburanților? CONAF avertizează că prețurile vor "exploda"
1.310

38
NGT-urile, între inovație și suspiciuni: LAPAR cere Ministerului Agriculturii responsabilitate pentru fermieri
38

37
Calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță, pus în dezbatere. Începând de când pot depune părinții cererile
37

6.718
Răsturnare de situație în cazul româncei reținute pentru spionaj, după ce a încercat să pătrundă în baza cu submarine nucleare a Marii Britanii
6.718

64
Șofer de microbuz școlar, vizat într-un dosar penal: suspiciuni de agresiune asupra unei eleve
64

5.398
VIDEO UPDATE Percheziții în toată țara într-un dosar de zeci de milioane de lei cu ecouri din pandemie: Schema măștilor umflate de 10 ori, dibuită
5.398

9.643
Consilierul lui Bolojan, mesaj dur după 'curățenia' făcută de ANAF la televiziunea care îl promovează pe Călin Georgescu: 'Să plătească și marii hoți'
9.643

3.408
Ce conține dosarul de propagandă legionară care l-ar putea trimite pe Georgescu după gratii. Cum au argumentat procurorii acuzațiile aduse fostului aspirant la cea mai înaltă funcție în stat
3.408
















Comentează