Incendiu la o locuinţă din județul Brașov: O femeie şi un copil au suferit arsuri, după ce ar fi încercat să aprindă focul cu carburant

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 28-01-2021

Actualizat: 28-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Digi 24

Două persoane - o femeie de 26 de ani şi un copil în vârstă de 6 ani din municipiul Săcele - au fost grav rănite, joi, într-un incendiu care s-ar fi produs din cauza aprinderii focului în sobă cu carburant, potrivit Agerpres.

Potrivit ISU Braşov, incendiul de la locuinţa din Săcele a fost stins până la ajungerea forţelor de intervenţie, însă femeia şi copilul de 6 ani au suferit arsuri ale feţei, membrelor superioare şi căilor aeriene, fiind necesar transportul acestora la spital.

Extremiștii unguri SFIDEZĂ justiția română: vor să monteze 100 de steaguri secuiești în locul fiecăruia îndepărtat prin sentinţă judecătorească

La faţa locului au intervenit un echipaj SMURD de terapie intensivă cu medic şi 2 echipaje aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Braşov, precum şi o autospecială de stins incendii cu apă şi spumă aparţinând SVSU Săcele.

"Din primele informaţii se pare că ar fi încercat să aprindă focul cu carburant, lucru total nerecomandat şi care, din păcate, a dus la producerea acestui nedorit eveniment. Recomandăm încă o dată cetăţenilor să nu folosească niciodată la aprinderea focului motorină, benzină, naftalină sau alte substanţe inflamabile şi, în interiorul locuinţelor, să nu folosească mijloace de încălzire cu defecţiuni, improvizaţii şi neverificate", a transmis ISU Braşov.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri