Un lan de grâu cu o suprafaţă de zece hectare şi o mirişte de cinci hectare au ars complet, luni după-amiază, în judeţul Arad, din cauza unor scântei produse la un utilaj agricol, care au declanşat incendiul.
Cele 15 hectare de teren afectare de flăcări se află lângă municipiul Arad, pe marginea DJ 709.
Au intervenit pompieri din Arad, Livada şi Şiria, iar flăcările au fost lichidate după aproximativ o oră.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, focul a pornit de la scântei produse la un utilaj agricol care era în funcţiune pe câmp.
Pompierii spun că în această perioadă incendiile de vegetaţie pot izbucni foarte uşor, din cauza temperaturilor exterioare ridicate şi a faptului că plantele sunt uscate.
"Având în vedere avertizările meteo care vizează creşterea regimului de temperatură în această perioadă, gradul de umiditate al vegetaţiei este scăzut, factor care favorizează izbucnirea şi propagarea rapidă a flăcărilor, este necesar a fi luate măsuri preventive în vederea limitării producerii acestor evenimente care se pot solda cu pagube materiale importante şi chiar pierderi de vieţi omeneşti", a transmis ISU Arad.
Incendiu pe un câmp din Arad - Au ars zece hectare de grâu
București
6°C
Articole Similare

197
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
197

1.006
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
1.006

520
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
520

16
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
16

2.231
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
2.231

1.602
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.602

583
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
583

3.824
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
3.824

2.505
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
2.505

1.628
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.628

1.322
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.322

3.269
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
3.269

1.228
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
1.228
















Comentează